Parlamentul din Kosovo a votat luni în favoarea modificării Constituției și a înfiinţării unui tribunal pentru crime de război. Scopul tribunalului este acela de a judeca presupusele crime comise de membri ai fostei gherile separatiste albaneze UCK.
Prima tentativă a parlamentului de a aproba crearea instanţei a fost în urmă cu o lună, când mulţi albanezi din Kosovo au susţinut că este vorba, de fapt, despre o încercare de a defăima războiul lor de gherilă din 1998-1999 împotriva dominaţiei sârbe.
Modificările constituţionale au fost aprobate de 82 de deputaţi în parlamentul de 120 de locuri. Noul tribunal va avea sediul în Olanda, din cauza preocupărilor legate de intimidarea martorilor şi corupţiei judiciare în Kosovo, relatează Reuters și France Presse, citate de Agerpres.
"Aflarea adevărului despre unele afirmații din timpul și de după război este o provocare cu care ne confruntăm. Aceasta este o cerere explicită a partenerilor strategici ai Kosovo, mai ales Statele Unite și Uniunea Europeană", a declarat premierul din Kosovo, Isa Mustafa, înaintea votului, în fața deputaților.
Armata de Eliberare din Kosovo (UCK), desfiinţată acum, a fost acuzată ani de zile că a vândut pe piaţa neagră organele unor etnici sârbi captivi, ce au fost uciși, amintește Reuters. Mulți foști membri ai UCK fac acum parte din elita politică în Kosovo. În plus, foștii combatanți sunt considerați eroi de majoritatea albanezilor din Kosovo.
Principalii susținători diplomatici și financiari ai Kosovo, Statele Unite și Uniunea Europeană, i-au cerut insistent să abordeze acuzațiile şi susţin că eșecul de a crea instanța poate conduce la implicarea Consiliului de Securitate al ONU și a marelui aliat al Serbiei, Rusia.
Kosovo și-a declarat independența față de Serbia în 2008 și a fost recunoscut de peste 100 de state, dar nu de Serbia sau Rusia.
Cel care s-a opus în parlament tribunalului a fost Ramush Haradinaj, fostul prim-ministru și comandant al UCK în timpul războiului .
"Prin aprobarea acestui tribunal ne transformăm singuri într-un monstru. În timpul războiului nu am fost monștri, am fost victime", a declarat Haradinaj, care conduce acum Alianța pentru Viitorul Kosovo, de opoziție.