Republica Moldova. Reprezentanții Parlamentului de la Chișinău au votat, în două lecturi, un proiect care îi va ajuta pe fermierii din Republica Moldova, ce au fost grav afectați de seceta din această vară. Așadar, pentru „DA” și-au exprimat votul un număr de 75 de parlamentari.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de oficialii de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Și prevede măsuri de sprijin ce sunt îndreptate către fermieri, cu scopul de a amortiza efectele secetei din acest an.
Parlamentul de la Chișinău, ajutor pentru fermierii afectați de secetă
„Starea hidrometeorologică instabilă a înrăutățit și mai mult situația financiară a fermierilor. În aceste condiții, este imperios necesară intervenția statului pentru a garanta, pe de o parte, viabilitatea fermierilor, iar, pe de altă parte, pentru a asigura securitatea alimentară a țării”, se precizează în nota informativă a acestui proiect.
După cum se arată în document, va fi suspendată obligația de plată a datoriilor restante ce au fost acumulate. Dar și a ratelor scadente aferente împrumuturilor și creditelor, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și penalități, datorate de fermieri în anul în curs.
De această facilitate vor beneficia agricultorii care se încadrează, cumulativ, la următoarele cerințe: au obținut credite, bunuri în leasing sau inputuri (fertilizanți, pesticide, semințe, echipamente și tehnică agricolă etc.) folosite pentru activitățile agricole în baza unor contracte încheiate în perioada septembrie 2023 – septembrie 2024.
Ce condiții are acest proiect al parlamentarilor din Republica Moldova
De asemenea, culturile agricole ale acestora au fost afectate de secetă în proporție de cel puțin 60 %, iar suprafața prelucrată afectată constituie nu mai puțin de 50 %; fermierii în privința cărora nu a fost înaintată procedura de insolvabilitate.
În aceste noi condiții, creditorii vor fi obligați să examineze și să cerceteze cererile fermierilor, ce vizează suspendarea obligației de plată în termen de 30 de zile calendaristice. Se va lua în considerare momentul recepționării acestora.
Fermierii a căror obligație de plată a fost suspendată nu vor putea să vândă activele din patrimoniu în perioada acordării acestei facilități, fără a-i anunța pe creditori.