Parlamentarii s-au imunizat

Parlamentarii s-au imunizat

Parlamentarii s-au imunizat. Dar și alte persoane, 60 de angajaţi ai Parlamentului s-au vaccinat împotriva gripei, în clinica medicală mobilă, amplasată în imediata vecinătate a sălii de plen.

Parlamentarii s-au imunizat și îndeamnă și populația să facă la fel.  „Vaccinarea are dublu rol de protecţie, pe de-o parte ne protejează pe noi şi pe de altă parte protejează comunitatea în care ne desfăşurăm activitatea. Invit pe toată lumea să se vaccineze”, a spus preşedintele Comisiei de Sănătate, deputatul PSD Florin Corneliu Buicu, după ce s-a imunizat împotriva gripei, în clinica medicală mobilă, amplasată în imediata vecinătate a sălii de plen. Clinica a ofst deschisă mai multe zile. Marţi, la clinica mobilă, s-au vaccinat aproximativ 45 de persoane, iar miercuri în jur de 23 de persoane. Dintre cele peste 60 de persoane care s-au prezentat o singură persoană nu a putut primi vaccinul antigripal pentru că medicii au considerat că starea sa de sănătate nu-i permite.

Printre cei care s-au imunizat au fost preşedintele Comisiei de Sănătate, Florin Corneliu Buicu (PSD), Eugen Tomac (PMP) şi Mihai Sturzu (neafiliat).

Clinica mobilă a fost adresată tuturor membrilor Parlamentului şi personalului auxiliar. Campania de vaccinare antigripală gratuită „Zilele Prevenţiei” în Parlamentul României, fiind organizată de Asociaţia Pro Imunizare în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor.