Parlament: Majoritatea PSD-ALDE avizează FAVORABIL pe repede înainte BUGETUL 2018
- Ana Petrescu
- 12 decembrie 2017, 11:47
Parlamentarii coaliției PSD-ALDE au dat, marți, pe repede înainte avize favorabile în comisiile de specialitate ale Legislativului pentru majoritatea bugetelor ministerelor pentru anul viitor. Votul final pentru proiectul de buget pentru 2018 este programat pentru o ședință a plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului din 21 decembrie.
În ședința comisiilor reunite pentru transporturi, bugetul Ministerului Transporturilor a fost avizat favorabil, în forma transmisă de Guvern. Totuși, întrunirea n-a fost lipsită de scandal. primit aviz favorabil marţi în şedinţa comisiilor reunite pentru transporturi, în forma transmisă de Guvern. Ministrul Felix Stroe a absentat de la ședință, lucru care i-a fost imputat de deputații PNL și USR, Lucian Bode și Cătălin Drulă, care i-au cerut demisia demnitarului. Opoziția a mai reproșat faptul că nu a fost lăsată de majoritatea PSD-ALDE să-și susțină amendamentele.
„A fost o premieră? Din câte eu îmi amintesc, niciodată ministrul nu a lipsit, niciodată nu s-a pus problema să nu dai posibilitatea parlamentarilor să îți susțină amendamentele”, a spus Bode, citat de Mediafax.
„Dacă aveți onoare, domnule Stroe, dați-vă demisia, nu să absentezi! Să absentezi este lașitate!”, a tunat Cătălin Drulă în ședință.
Un singur amendament al UDMR a trecut pentru bugetul asigurărilor sociale
Comisiile parlamentare de specialitate reunite au avizat favorabil și bugetul asigurărilor sociale de stat a fost avizat favorabil.
Un singur amendament, cel al UDMR, a fost admis, din totalul de opt amendamente depuse. Acesta prevede că valoarea punctului de pensie de la 1 ianuarie 2018 este de 1.000 de lei, iar de la 1 iulie 2018 valoarea se majorează de la 1.100 de lei.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este programat pentru anul 2018 cu un excedent în suma de 191,071 milioane lei, care reprezintă rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, veniturile totale fiind estimate la 62,9 miliarde lei, iar cheltuielile la 62,71 miliarde lei.
Pentru anul 2018, din totalul veniturilor bugetare estimate la 62,71 miliarde lei, 88% urmează să se încaseze din contribuţiile pentru asigurări sociale ale sistemului public de pensii, 0,2% din venituri nefiscale şi 11,8% subvenţii primite de la bugetul de stat", se menţionează în expunerea de motive a proiectului.
Din totalul veniturilor bugetare, 62,591 miliarde lei sunt aferente sistemului public de pensii ( 99,5%) şi 316,079 milioane lei aferente sistemului asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale (0,5%).
Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 sunt diminuate cu suma de 7.315.105 mii lei aferentă Pilonului II de pensii.
Pentru susţinerea în totalitate a cheltuielilor ce se finanţează din acest buget, în anul 2018, din bugetul de stat se alocă o subvenţie de circa 7,409 miliarde lei.
4 miliarde euro pentru Apărare
Comisiile reunite de apărare din Camera Deputaţilor şi Senat au avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, bugetul Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2018. Bugetul propus pentru MApN în 2018 este în sumă totală de 18.164, 891 milioane de lei, echivalentul a aproximativ patru miliarde de euro, a anunțat ministrul Apărării, Mihai Fifor, în ședința comisiilor de specialitate reunite.
„Discutăm despre o nouă alocare a 2% din PIB şi pentru anul 2018. Până la urmă, în felul acesta, România arată că îşi asumă obligaţiile pe care le-a avut în urma Summitului NATO din 2014 din Ţara Galilor şi că duce mai departe proiectul acesta prin care va aloca 2% din PIB pe cel puţin 10 ani începând cu 2017”, a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor, la şedinţa comisiilor, citat de Agerpres.
Cât a primit Ministerul de Externe
Ministerul de Externe, condus de Teodor Meleșcanu are prevăzută pentru 2018 suma de 944,1 milioane de lei credite bugetare (majorare cu 21,9% faţă de 2017) şi 1.033,1 milioane de lei credite de angajament.
În bugetul MAE sunt prevăzute credite de angajament pentru încheierea de contracte destinate pregătirii exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019, în sumă totală de aproximativ 195 milioane de lei.
În ședința de marți, comisiile reunite pentru politică externă ale Parlamentului au avizat favorabil, bugetul MAE pentru anul viitor, în forma propusă de Guvern.
Ministerul lui Carmen Dan primește cu 20% mai mult în 2018
Comisiile de apărare din Camera Deputaţilor şi Senat au mai avizat favorabil, cu un amendament, bugetul Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru anul viitor.
„În anul 2018, bugetul alocat MAI este mai mare cu 20,7% . (...) Obiectivele strategice ale MAI pentru anul 2018 rămân aceleaşi şi ele privesc asigurarea unui grad ridicat de siguranţă a persoanelor şi de protecţie a patrimoniului, creşterea capacităţii ministerului de gestionare a evenimentelor majore, creşterea eficienţei şi capacităţii administrative a ministerului. Pentru anul 2018, limitele de cheltuieli aprobate de Guvern pentru minister sunt în sumă totală de 15.311,9 milioane lei, din care de la surse buget de stat 14.856 milioane lei”, a spus ministrul, Carmen Dan, la ședința comisiilor de specialitate, citată de Agepres.
Liberalii au anunțat că nu vor vota bugetul MAI pentru că este unul „nerealist”.
Cât primește SPP
Comisiile reunite de apărare din Camera Deputaţilor şi Senat au avizat favorabil, marţi, bugetul Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).
Directorul SPP, Lucian Pahonţu, a prezentat la şedinţa comisiilor o serie de obiective prioritare ale activităţii Serviciului pentru anul viitor, subliniind că în urma discuţiilor Ministerul Finanţelor Publice s-a reuşit realizarea unui buget care să acopere necesităţile SPP.
„Cu bugetul de astăzi ne putem îndeplini misiunea de bază a Serviciului”, a declarat Pahonţu.
SPP va avea pentru anul viitor un buget total de 195.094 mii lei, din care 194.391 mii lei de la bugetul de stat, iar restul provin din fonduri externe nerambursabile şi venituri proprii.
Mai mulți bani și pentru Secretariatul General al Guvernului
Bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG) a fost avizat favorabil, cu majoritate de voturi de către comisiile reunite de specialitate din Parlament. Proiectul de buget pentru 2018 prevede o alocare pentru SGG de 1,336 miliarde de lei, în creştere cu 24,78% faţă de execuţia preliminată din anul anterior.
Cu ce se laudă Ministrul Economiei
Bugetul Ministerului Economiei pentru anul 2018 a primit, marţi, aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat. În cadrul dezbaterilor, ministrul Economiei, Gheorghe Şimon, a declarat că un pachet legislativ important cuprinde Legea minelor, Legea resurselor minerale şi Legea redevenţelor, acesta urmând să intre în sesiunea parlamentară viitoare.
El a mai anunțat că Ministerul Economiei şi Ministerul Apărării Naţionale au semnat un acord pentru construcţia unui transportor în România, iar la momentul actual se aşteaptă un aviz de la autoritatea pentru Concurenţă pentru crearea unei societăţi mixte româno-germane care să se ocupe de această producţie la uzina de la Moreni.
„Ministerul Economiei împreună cu Ministerul Apărării Naţionale au semnat un acord pentru construcţia unui transportor. Aşteptăm de la Concurenţă dacă putem merge mai departe sau nu cu construcţia transportorului Agilis 8x8, la uzinele de la Moreni, printr-o societate mixtă româno-germană. Ministerul Economiei are alocat pentru industria de apărare un buget de 53.000 lei”, a explicat Șimon.
Premieră la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au avizat favorabil, marţi, proiectul de buget al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pe 2018, în forma propusă de Guvern. Potrivit propunerii Executivului, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni va avea anul viitor un buget de 25,4 milioane de lei (majorare cu 44,6% faţă de 2017).
Andreea Păstârnac, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, a spus că, în premieră, în bugetul ministerului este inclus un capitol dedicat burselor pentru etnicii români care vor să înveţe în limba română în Ucraina.
„În bugetul mare privind proiectele cu asociaţiile românilor de pretutindeni este inclus pentru prima dată un capitol destinat burselor pe care să le acordăm etnicilor români care vor opta să continue să înveţe în limba română în Ucraina. Este o premieră în acest sens şi avem în pregătire un proiect de hotărâre de guvern prin care (...) să acordăm aceste burse”, a afirmat ea.
Academia Română are fonduri suplimentare
Comisiile reunite pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport ale Parlamentului au avizat favorabil marţi bugetul Academiei Române, fiind aprobate şi însuşite toate amendamentele propuse de senatori şi deputaţi care suplimentează suma propusă de Guvern.
Conform formei propuse de Ministerul Finanţelor, Academia Română urmează să primească anul viitor de la bugetul de stat suma de 305,601 milioane lei, în creştere cu 5,51% comparativ cu 2017.
Comisiile de specialitate au avizat favorabil şi bugetul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în sumă de 9,979 milioane de lei, în creştere cu 20,13% faţă de anul precedent.