Situaţie incendiară la Paris! Autorităţile sunt în alertă după ce în zonele Seine-Saint-Denis și Hauts-de-Seine a început o adevărată „vânătoare de romi” români şi bulgari, în urma propagării zvonurilor care indicau faptul că aceştia răpesc copii pentru organe, cu ajutorul unei dube albe. Au urmat scene reprobabile, cu zeci de persoane înarmate cu cuțite și bastoane, care au ars două autoutilitare deținute de romi și un vehicul privat în Bobigny. În acest context, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Seine-Saint-Denis a lansat un apel la calm şi a transmis că zvonul legat de „ambulanţa alba” nu e altceva decât fake news.

Cu toate acestea, incidente similare au fost raportate în Clichy-sous-Bois, Aubervilliers, Noisy-le-Sec, Bondy, Clichy-Montfermeil și Nanterre. „Zvonurile conform cărora o dubă albă este folosită pentru a răpi copii nu au nicio bază. Nu a fost dovedită nicio răpire. Nu distribuiţi această informaţie falsă, nu incitaţi la violenţă”, s-a arătat în comunicatul poliţiei din Seine-Saint-Denis.

Pentru a ne face o idee despre atmosfera din taberele de romi de la periferia Parisului, vă invităm să citiţi reportajul realizat de Evenimentul zilei în 2012 şi al cărei titlu este „Infernul taberei ţigăneşti din Paris. De ce nu vor să se întoarcă în România”.

„La o aruncătură de băţ de Paris, în apropierea capătului metroului 7, se află cea mai mare tabără ilegală de romi din Europa. Cerşetori, muncitori cu ziua, proxeneţi, culegători de fier vechi, hoţi de buzunare, adolescenţi care îşi vând trupul, dar şi elevi de şcoală stau înghesuiţi într-o parcelă de pământ cu apartenenţă incertă.

Evenimentul zilei a reuşit să pătrundă în acest infern, în care chiar şi poliţia ezită să intre, şi prezintă pentru prima dată realitatea necosmetizată, aşa cum este ea. Împrejmuită de parcări pentru camioane şi depozite de marfă, strada Helene Boucher pare un loc obişnuit din localitatea La Courneuve, comuna Saint-Denis. Dacă mergi însă până la capăt, după o curbă la stânga, care nu prevesteşte nimic, observi că strada se termină brusc, parcă nici n-ar fi fost.

În locul unde toate hărţile Google arătau că s-ar afla un gard din metal şi o poartă cu gratii, azi e doar un spaţiu gol, un loc de trecere nestingherită către ceea ce romii de aici numesc „Platz”. Un fel de „acasă”, doar că se referă la 2-3 hectare de noroi şi gunoaie, ocupate ilegal, la periferia de Nord-Est a Parisului. Un metru patrat de noroi pe cap de locuitor Pentru a intra în tabăra despre care chiar şi autorităţile vorbesc cu oarecare teamă, trebuie să primeşti botezul noroiului până dincolo de glezne, noroi care te întâmpină imediat ce se termină asfaltul şi de care nu mai scapi orice ai face.

Cel mai greu lucru nu este să încerci să te murdăreşti cât mai puţin, fiindcă oricum este inutil să te chinuieşti - ci să îţi menţii echilibrul printre şleaurile create de cele câteva dube încărcate cu fier vechi, care intră şi ies cât e ziua (dar şi noaptea) de lungă. Primul impuls este acela de a te freca la ochi. Doar abia ai părăsit Parisul, abia s-a terminat fâşia de asfalt. În faţă, sus, la doar câteva zeci de metri, este una dintre cele mai importante autostrăzi ale Franţei. Apoi te uiţi năucit drept înainte. Peste primul munte de gunoaie, peste mormanul de „bun venit”, peste cele câteva cărucioare de supermarket răsturnate cu roţile în sus, zăreşti „Platz”-ul în toată splendoarea lui. O adunătură de cocioabe, nu mai mari de 10-15 metri pătraţi fiecare, construite din carton, bucăţi de tablă de acoperiş, folii de plastic şi bucăţi de lemn rupte pe genunchi.

Suntem repede reperaţi de câţiva locuitori ai taberei, care ne înconjoară instantaneu. Deşi este mijlocul zilei, din cauza ploii torenţiale care cade de peste o săptămână la Paris, majoritatea membrilor acestei comunităţi de romi a rămas „acasă”. Adică în metrul şi ceva pătrat, cât revine fiecăruia în coşmeliile ridicate alandala. Dintr-o rulotă ruginită şi sprijinită pe butuci, două femei cu copii mici în braţe formează un fel de comitet de primire. Bărbaţii se uită suspicioşi din spatele ferestrelor soioase ce stau să cadă din balamale. „Da, poftim, ce doriţi?” „Sunt de la Bucureşti, de la ziar, de la Evenimentul zilei, şi am venit să fac un reportaj despre dumneavoastră”. „Haoleo!”, e singurul răspuns primit, şi am timp berechet câteva secunde de tăcere să mă gândesc dacă e de bine sau de rău.

„Şi domnii, cine e?” „Păi, sunt de la primărie, spun despre cei doi însoţitori ai mei, au venit să vadă cum vă pot ajuta”. „Păi ce ajutor frate, că luna viitoare, pe 20, cică vin să ne demoleze de aici, să ne ducem dracului”. „Tocmai asta e, că au mai venit pentru o ultimă evaluare, să vadă ce se poate face”, dreg busuiocul într-un moment de inspiraţie. Şi, într-adevăr, gurile încep să se dezlege, rugăminţile curg mai întâi sfios, apoi imperative. Copiii şi adulţii ne înconjoară.”

În partea a II-a a reportajului apare în prim-plan o ambulanţă, ai cărei personal, în mod bizar, a evitat să dezvolte un dialog cu jurnalistul EVz. Continuarea şi filmarea pot fi citite AICI.