O imagine extrem de rară în care apar, alături de președintele Iohannis și prima Doamnă, părinții președintelui, despre care se știu extrem de puține lucruri. Este probabil printre singurele poze recente, în care apar părinții președintelui.
Susanne şi Gustav Heinz Johannis au imigrat în anii de după Revoluția din 1989 în Germania, la Würzburg, unde s-au stabilit.
Klaus Iohannis a scris câteva cuvinte despre părinții săi în cartea „Pas cu pas”:
“Aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluţie. Părinţii mei au plecat prin ’92-’93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari. Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aş fi resimţit mult mai puternic despărţirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor şi mi‑am continuat propriile planuri”, a scris Iohannis.
Fotografia în care apar părinții lui Iohannis a fost postată de Carmen Iohannis, anul trecut pe o rețea de socializare. Administrația Prezidenţială anunța că președintele va pleca în concediu în Germania, la părinții săi, însă mai multe zvonuri spuneau că de fapt președintele plecase pe plajă exotică.
Pentru a dezminți aceste zvonuri, carmen Iohannis a postat imaginea.