Nicolae Dumitru are 27 de ani, este un dansator desăvârșit și a promovat studiile de licență ale UNATC-ului în 2017. Întrebat cum s-ar autodescrie, nu ezită: „Nebun de complex simplu”. Neavând niciun artist în familie, părinții săi s-au împotrivit la început, când s-a decis să devină actor. Acum, la doi ani de la promovarea facultății, joacă la Teatrul Național din București, Teatrul Dramaturgilor Români și la Teatrul Ion Creangă. Totodată, se numără printre finaliștii Galei HOP, pe care vrea să o câștige.

„Artiștii mor de foame”

De mic a simțit că este atras de scenă. Când avea 5 ani, mama sa l-a dus la circ, unde a rămas uimit de nebunia din timpul spectacolui. Ne mărturisește că l-au cucerit doi acrobați cu ale lor piruete, salturi și giumbușlucuri. „Îmbrăcați în alb imaculat, doi acrobați, acompaniați de lumini verzi și mov, au marcat începutul spectacolului. Am fost fascinat de acel moment. Atunci mi-am dat seama că îmi doresc să fiu pe scenă. Bineînteles că mama nici nu a vrut să audă. «Artiștii mor de foame», mi-a zis mama, care parcă mai avea puțin și o dădea în plâns”, își amintește răzând tânărul actor.

Era plinuț când s-a apucat de dansuri

La 9 ani s-a apucat de dansuri sportive. „Eram tare plinuț!”, exclamă Nicu. La primul concurs nu avea nici măcar costum. „Îmi improvizase mama ceva. Ceilați – cu costume și coregrafii spectaculoase, eu – în mijlocul scenei, cu pași de bază. În timpul dansului, partenera m-a strâns de umăr și mi-a zis că nu mai facem nimic din ce am repetat, moment în care mi s-a blocat creierul. Era mai experimentată, dar și o fire mai rebelă. Eu știam doar stângadreapta, unu-doi. A fost penibil. Eram stană de piatră. Între timp, am ajuns vicecampion național la 10 standuri, și dansuri standard, și latino și pe locul 30 mondial”, detaliază Nicolae Dumitru.

Știa că n-are șanse la actorie, dar și-a urmat visul

În 2013, era boboc la o facultate de management, unde urma cursurile pentru că „trebuia” și el să facă ceva. A avut noroc însă, pentru că, odată cu șevaletul primit de Crăciun de la părinții săi, și-a dat seama că vrea să facă ceea ce îl face întradevăr fericit. „Primisem de la ai mei, de Crăciun, un șevalet. În 19 ianuarie 2013, țin minte și acum ziua, ningea foarte puternic, m-am apucat să pictez și atunci mi-am dat seama că trebuie să fac ceea ce mă face fericit: să-mi îndeplinesc visul de a fi actor. Cu toate că știam că nu am nicio șansă! Trebuia să mă pregătesc intens, în familia mea nimeni nu are vreo legătură cu arta. De a doua zi am început să caut. Voiam să intru la UNATC și am dat de cursurile de pregătire pentru admitere, care se fac sâmbătă cu profesorii din această facultate. Colegii mei erau mult mai bine pregătiți. Apoi, în cadrul unui curs, am ținut un monolog despre accidentul auto al mamei, pe care o văzusem pe targă, nu era deci un text dramatic, scris de un autor celebru, ci era povestea mea. De-a lungul monologului, îmi pusesem sufletul meu pe tavă. Atunci, o doamnă profesoară mi-a zis că nu a mai întâlnit pe cineva ca mine și că o să ajung un actor mare. Apoi, am fost într-o tabără de actorie organizată de domnul Florin Zamfirescu, iar după am dat la actorie”, ne-a mărturisit Nicu, în timp ce trage cu poftă dintr-o țigară.

Prima încercare, un dezastru!

„Am picat. În gol! A fost un dezastru. M-am simțit oribil, mai ales că țineam nespus să mă duc la ai mei și să le spun că am intrat. Atunci n-am mai vrut să aud de actorie. Până când, într-o seară, am văzut reclama unui curs și mi-am zis să încerc din nou. Fiind cursuri private -ai mei nici nu mai voiau să audă- i-am întrebat dacă pot să plătesc în rate, la care ei mi-au răspuns că, în cel mai bun caz, s-ar putea să aibă un loc fără taxă. M-au chemat la probă și m-au acceptat fix pe acel loc. Trei luni a durat cursul, timp în care Dragoș Bucur m-a învățat multe lucruri. Apoi, am încercat iar la UNATC. De data asta eram pregătit. De exemplu, la o probă se cereau 5 poezii pe care să le reciți, m-am dus cu 100. La proba de dans, am căzut! A fost prima oară când mi se întâmpla să cad dansând. Stând ca un gândac mort pe scenă, cu picioarele în sus, un profesor din comisie mi-a zis „Repede, repede, acum poezie de dragoste!”. Am sărit în picioare și am început să recit. Așa am fost admis la facultate, unde mi s-a părut că intru în altă lume”, își amintește Nicolae.

Întâlnirea cu un public cu 1800 de ochi

Familia nu m-a înțeles la început. Părinții s-au cunoscut la un restaurant din Cernica, când amândoi cărau tava. Erau ospătari. Destinul face că, în teatru, am început cărând tava, la propriu, în cadrul primului spectacol pe care l-am avut: „Visul unei nopți de vară”, la Teatrul Național București. A fost primul contact cu o sală imensă, cu un public format din 1800 de ochi. Nu știam în ce intru, habar n-aveam ce se vă întâmpla.

Părinții, în sfârșit mândri!

Încet-încet, părinții săi au început să îl încurajeze. Mai ales că după facultate joacă la TNB, la Teatrul Dramaturgilor Români și la Teatrul Ion Creangă. Ne dezvăluie că sunt foarte puține castinguri și prea mulți actori veniți de la facultăți de stat, dar și private. „Trebuie să ai ceva special, să te faci remarcat. Dar dacă nu ai șansa să joci cum să te remarci? Aici e problema cu care se confruntă mulți din generația mea. Tata s-a mândrit cu mine, prima oară, după 6 ani! Când a văzut o înregistrare video cu mine din timpul Concursului HOP, pe care a trimis-o întregii familii. În toamnă am finala. În filme nu mă gândesc acum să joc, pentru că nu este la fel de viu ca teatrul. Pe scenă, oamenii te văd atunci, în momentul ăla, fără duble”.

 Gala HOP, competiția care promovează tinerii absolvenți

De când a descoperit teatrul, de acum 6 ani, își dorea să ajunge la Gala HOP. În acest an tema este „Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual”. „Când am citit, era să scap telefonul din mână. Știam că e șansa mea, că e momentul să particip.

Particip la secţiunea Individual, cu Ariban (după Furtuna, de Shakespeare), adică interpretez cele două spirite, Ariel și Caliban, sclavii lui Prospero, unite într-un singur personaj. Competiția la HOP este foarte puternică, toți suntem tineri și doritori. Cu toate astea, lupta adevărată e cu mine, nu cu ceilalți actori. În septembrie am finala”, mai punctează Nicolae.

 

Spectacolul „On the roof”, lumea unor bufoni contemporani

Între timp, dansatorul Gigi Căciuleanu a ales câțiva finaliști din Gala HOP, pentru a juca în spectacolul „On the Roof”. Nicolae Dumitru se numără printre ei. „M-am bazat pe ceea ce m-a inspirat în primul rând: tinereţea şi disponibilităţile teatral – corporale ale celor pe care i-am descoperit lucrând la pregătirea Galei Hop”, a declarat Gigi Căciuleanu.

Te-ar putea interesa și: