Profesorii din România vor deveni un fel de milițieni, potrivit noilor modificări la legea învățământului. Un potop de noi obligații au fost impuse părinților, în timp ce rezultatele sistemului public de învățământ rămân rușinos de proaste.
Astfel, începând cu anul școlar 2024-2025, părinții elevilor din România vor avea și mai multe obligații. Una dintre acestea este acea de a participa la ședințele cu părinții, fie în format fizic, fie online. Aceasta este doar una dintre responsabilitățile impuse prin noul contract educațional. Acesta a fost actualizat și publicat în regulamentul pentru organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2024.
Părinții sunt obligați, de asemenea, să asigure o ținută „decentă” a copiilor la școală și să plătească pentru orice obiect despre care profesorii susțin că ar fi fost distrus de copii în incinta unității de învățământ.
Această clauză specifică răspunderea materială a părinților pentru pagubele cauzate de copiii lor, fiind prevăzută explicit în noul contract educațional. În cazul deteriorării bunurilor școlii, părinții vor fi nevoiți să le înlocuiască cu altele de același tip și valoare sau să plătească contravaloarea lor actualizată. Sigur, la stabilirea acestor cheltuieli va conta doar ceea ce susține școala.
Părinții, spoliați de școli
Un alt aspect important al contractului este legat de participarea părinților la activități de consiliere parentală și la ședințele cu părinții. Acestea pot fi organizate atât online, cât și fizic, iar neparticiparea poate fi sancționată.
De asemenea, este prevăzut că neînțelegerile între părți pot fi soluționate amiabil în cadrul Consiliului de Administrație al școlii. Aceasta este prezentată ca o măsură menită să prevină escaladarea conflictelor și să promoveze dialogul între părinți și instituția de învățământ.
O altă noutate în contractul educațional este referitoare la cazurile de forță majoră. Dacă, din cauza unui astfel de eveniment, obligațiile prevăzute în contract nu pot fi îndeplinite, nici părinții, nici școala, nu vor putea fi trași la răspundere. Forța majoră este definită conform Codului Civil ca un eveniment extern, imprevizibil și absolut invincibil.
„Contractul educațional”, impus cu forța părinților
Nerespectarea obligațiilor stipulate în contract - pe care părinții sunt obligați să-l semneze, altfel statul le poate lua copiii - poate atrage sancțiuni. De exemplu, refuzul părinților de a semna contractul educațional poate duce la amenzi între 1.000 și 5.000 de lei. Aceleași amenzi se aplică și directorilor care refuză semnarea documentului. Aceste sancțiuni sunt prevăzute în ROFUIP 2024 și pot fi aplicate de inspectoratele școlare, care au acum un rol activ în verificarea respectării acestor obligații.
În ceea ce privește protecția datelor personale ale elevilor, părinții trebuie să își exprime acordul cu privire la prelucrarea acestora, în conformitate cu cerințele Regulamentului UE nr. 679/2016. De asemenea, părinții trebuie să își dea acordul și pentru acordarea serviciilor de consiliere școlară în cazurile prevăzute de lege.
Inspectoratele școlare vor verifica modul în care părțile implicate în contract își respectă obligațiile. Această verificare poate avea loc fie din oficiu, fie la sesizarea părintelui, a reprezentantului legal sau a directorului unității de învățământ.
Contractul educațional prevede, de asemenea, că părinții trebuie să mențină o comunicare continuă și deschisă cu personalul școlii.