Parcursul torţei olimpice prin Tibet

Flacăra olimpică a fost purtată astăzi prin Lhasa, capitala Tibetului, aparent fără incidente, în prezenţa unui important dispozitiv de securitate, informează AFP.

Evenimentul a început la scurt timp după ora locală 09.00 de la Norbulingka, fosta reşedinţă de vară a lui Dalai Lama, şi şi-a încheiat parcursul în jurul orei 10.45, în faţa palatului Topala, o altă reşedinţă a liderului spiritual tibetan.             Prima persoană care a purtat torţa a fost Gonpo, un erou tibetan în domeniul alpinismului, în vârstă de 75 de ani, în mijlocul unei mulţimi care a urat "Succes Beijingului", potrivit unei coreografii perfect organizate.             El i-a transmis torţa lui Li Suzhi, responsabil al spitalului militar din Lhasa, care a fost urmat de Caidan Zhuoma, un celebru cântăreţ tibetan.             Polţişitii unei unităţi speciale au asigurat securitatea parcursului, în timp ce zona în care s-a încheiat evenimentul a fost închisă accesului oricărei persoane care nu avea acreditare specială.             La trei luni după revoltele violente, sosirea Flăcării Olimpice în Tibet a generat controverse, în condiţiile în care capitala Lhasa este în continuare închisă pentru turiştii străini.             Prevăzută iniţial să dureze trei zile şi în final redusă la numai o zi, etapa tibetană este considerată una dintre cele mai sensibile ale parcursului chinez. Un grup de jurnalişti străini a fost autorizat să asiste la eveniment, în cadrul unei călătorii organizate de Guvern.

CITIŢI ŞI: "Gardienii torţei olimpice au speriat Vestul"

"Torţa olimpică, primită cu proteste şi în India"

MANOLESCU: Flacăra olimpică trece prin Tibet

(11:47)