Parcările Dalli aduc profit şi în ilegalitate

Parcările Dalli aduc profit şi în ilegalitate

BUCUREŞTI. Deşi contractul cu primăria a expirat, şoferii au fost taxaţi de oamenii firmei chiar şi în afara orelor de program.

Firma Dalli Exim a instituit monopol ilegal pe locurile de parcare din centrul Capitalei, în acest weekend.

Astfel, deşi contractul încheiat de societate cu Primăria Capitalei a expirat încă de vineri, şoferii care au avut nevoie, sâmbătă, de un loc de parcare în centrul oraşului au fost obligaţi să cotizeze la Dalli. Niciun intrus nu le-a scăpat vigilenţilor angajaţi ai firmei, care au tăiat fără milă chitanţă după chitanţă, fără să ţină cont nici măcar de faptul că se aflau în afara orelor de program.

În timp ce primarul general Sorin Oprescu a anunţat că, de astăzi, municipalitatea va prelua toate parcările, chiar dacă va fi nevoită să folosească „forţa publică” (în speţă, poliţia comunitară ori jandarmeria), directorul firmei Dalli, Radu Jianu, îl ameninţă cu procese. „Actul prin care am fost notificaţi de primărie, acum o lună, că pe 11 iulie trebuie să predăm parcările, nu este unul «administrativ», motiv pentru care nu-l vom pune în aplicare”, a mai comentat Jianu.

105 parcări „la liber”, încă de vineri-noaptea

Sâmbătă, ora 10.00, Calea Victoriei. Doi angajaţi ai firmei Dalli încasează 1,5 lei pentru fiecare oră de parcare de la şoferii care - fie că se află cu treburi prin centru, fie că merg în vizită, cu familia, la Muzeul Naţional de Artă - îndrăznesc să-şi lase maşina în parcarea amenajată în apropierea sediului Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Toată lumea plăteşte, fără comentarii, deşi, la intrarea în parcare este afişat la vedere programul de taxare: de luni până vineri, între orele 8.00-17.00. Deloc deranjaţi de faptul că fac ore suplimentare, cei doi angajaţi ai fimei îşi dau coate în timp ce în parcare mai „pică” câte unul şi, cu zâmbetul pe buze, taie chitanţă după chitanţă.

Toate acestea, în condiţiile în care, nu mai puţin de 105 parcări Dalli (situate pe bulevardul Alba Iulia, pe Dorobanţi, pe Strada Academiei sau pe Calea Moşilor) ar fi trebuit să treacă în custodia municipalităţii încă din noaptea de vineri spre sâmbătă. Pentru şoferi trecerea acestor parcări în administrarea primăriei nu este tocmai o veste îmbucurătoare. Motivul: pentru un astfel de loc ar putea plăti, potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu, un euro/oră (triplu faţă de preţul achitat acum).

AFACERE MARCA „DORIN COCOŞ”

Profit de milioane de euro, cu investiţii minime

Înfiinţată în 1993, de Dorin Cocoş, soţul ministrului turismului, Elena Udrea, firma Dalli (din acţionariatul căruia Cocoş s-a retras în 2004) administrează acum peste 5.500 de locuri de parcare în Bucureşti (din care 2.500 în parcajele subterane ale municipalităţii de la Intercontinental şi Piaţa Obor).

Potrivit unor surse din rândul autorităţilor locale, din taxele de parcare încasate în ultimii 14 ani - de când a încheiat contractul cu Primăria Capitalei - societăţii i-au revenit aproximativ 3.000.000 de euro pe an. Asta, în condiţiile în care investiţiile făcute - trasarea de linii de demarcaţie a locurilor de parcare pe asfalt şi achiziţia de uniforme pentru angajaţi - totalizează doar câteva mii de euro. „Contractul mai prevedea montarea de camere video de supraveghere şi de aparate de taxat, dar nu a fost respectat”, au comentat sursele citate.

Ne puteți urmări și pe Google News