Un parc cu o suprafaţă de aproape un hectar, susţinut prin 132 de lalele din beton şi amenajat deasupra râului Hudson, a fost inaugurat vineri la New York, ca un simbol al unui oraş care renaşte după o pandemie ce a marcat profund metropola americană, informează AFP.
Parcul "Little Island", accesibil în regim de gratuitate prin două pasarele pietonale, a fost construit deasupra locului în care se afla în trecut Cheiul 54 al companiei maritime White Star, unde au debarcat, în aprilie 1912, cei 705 de supravieţuitori ai naufragiului pachebotului Titanic.
Costul acestei insule artificiale, de aproximativ 260 de milioane de dolari, a fost finanţat în mare parte de fundația antreprenorului Barry Diller şi a soţiei sale, creatoarea de modă Diane von Furstenberg. Miliardarul american a declarat pentru cotidianul The New York Times că va prelua costurile generate de întreţinerea parcului în primii 20 de ani după inaugurarea acestuia.
În total, contribuţia lui financiară ar putea să ajungă astfel la 380 de milioane de dolari, un fapt nemaivăzut la New York pentru o donaţie privată făcută în beneficiul unei grădini publice.
Proiectul "Little Island" a fost la un pas de a nu mai fi finalizat niciodată, paralizat de o serie de acțiuni în instanță ce păreau interminabile, înainte ca guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, să medieze un acord între părţile implicate, în 2017.
Construite cu înălţimi diferite, cuprinse între 5 şi 18 metri, pentru a crea impresia unui relief natural, acele lalele din beton, care cântăresc 68 de tone fiecare, au fost umplute cu pământ, devenind astfel un fel de ghivece uriaşe. Flori din peste 350 de specii, arbuşti şi arbori au fost plantați în acest parc, care va fi deschis între orele locale 06:00 şi 01:00 în fiecare zi, scrie Agerpres.
Parcul suspendat, situat între 13th Street şi 14th Street, include, de asemenea, un amfiteatru cu aproape 700 de locuri. El face parte din Hudson River Park, un proiect de amenajare a cheiurilor de pe râul River între 59th Street şi Battery Park City, în extremitatea sudică a cartierului Manhattan.
"Sunt incredibil de bucuroasă că mă aflu aici şi că am supravieţuit pandemiei", a declarat una dintre primele vizitatoare ale parcului, Barbara Kenner, care şi-a pierdut locul de muncă (directoare de personal) în timpul acestei crize sanitare, ce a făcut peste 30.000 de victime la New York. "Celebrăm aici ceea ce reprezintă oraşul New York", a adăugat ea.
La nivelul apei, vizitatorii pot încă să vadă rămăşiţele foştilor piloni din lemn al Cheiului 54, conservaţi de autorităţile locale pentru a proteja habitatul subacvatic.
Specialista în peisagistică Signe Nielsen, care a conceput designul parcului "Little Island", doreşte ca vizitatorii "să părăsească oraşul, circulaţia, să pătrundă în acest spaţiu şi să fie surprinşi". "Sper ca ei să plece de aici fiind mai calmi şi mai fericiţi decât atunci când au intrat", a adăugat ea.
"Este un loc cu adevărat simpatic pentru a te desprinde puţin de oraş, în special de 'downtown', punctul sudic al cartierului Manhattan, unde nu avem prea multe spaţii verzi", a declarat bucuroasă Lauren Moon Fraser, aşezată pe peluza parcului alături de bebeluşul ei.
Photo credit Michael Grimm