Parc fotovoltaic de 10 hectare, în Alba

Parc fotovoltaic de 10 hectare, în Alba

În Pianu de Jos, în apropierea terenului de golf care a făcut localitatea renumită, va fi amenajat un parc fotovoltaic pe o suprafaţă de aproximativ 10 hectare, potrivit directorului Agenţiei Locale a Energiei Alba, Florin Andronescu. Investitorul doreşte să obţină finanţare europeană pentru acest proiect, care a fost deja depus în cadrul Programului Operaţional Sectorial - Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE).

Comisia tehnică judeţeană de amenajare a teritoriului şi urbanism a acordat avizul necesar Planului Urbanistic Zonal pentru amenajarea parcului fotovoltaic, firmei SC Sit Tehnologii Industriale SRL.Potrivit avizului, vor fi instalate 17.820 de module, procentul de ocupare a terenului urmând să fie de 90%. Potrivit directorului ALEA, firma va şti, cel mai probabil, în luna mai dacă obţine finanţarea, proiectele depuse fiind acum în curs de evaluare. "Un asemenea proiect ar fi premieră în ţară, dacă câştigă. Din ce am discutat cu managerul lor, vor să facă un astfel de proiect şi dacă nu câştigă finanţarea, încearcă cu alte finanţări aduse din afară", a declarat Florin Andronescu. Acesta a arătat că puterea instalaţiei este de circa 5 megawaţi. "5 megawaţi, într-un an, pe fotovoltaic într-o zonă care este bine aleasă, şi aceasta e bine aleasă, ar trebui să producă în jur de 6.000 de megawaţi. O locuinţă medie în România consumă 150 kw pe lună, înseamnă că poate alimenta circa 3.000 de locuinţe", a explicat directorul ALEA. Proiectele finanţate pe POS CCE vor fi publicate, cel mai probabil, în luna mai pe pe site-ul oficial al Ministerului Economiei şi Industriilor. Finanţarea pe care o poate obţine o firmă privată este de 60-70%, ţinând cont de faptul că scopul acestor firme este, în principal, comercial. Autorităţile publice pot obţine însă aproape toţi banii necesari din fonduri europene. "Pe POS CCE finanţările pentru administraţiile locale sunt 98%, care însă nu au voie să facă prin aceste proiecte o activitate comercială, adică să vândă energia", a explicat Florin Andronescu. Comună iluminată cu stâlpi independenţi

Directorul Agenţiei Locale a Energiei Alba a arătat că tot pe POS CCE, din judeţul Alba a mai depus un proiect şi comuna Noşlac, care la rândul său aşteaptă "verdictul" în urma evaluării. "Comuna Noşlac a aplicat - la ideea primarului şi cu ajutorul nostru pe partea de studii, de proiect - tot pe POS CCE pentru realizarea iluminatului din centrul comunei Noşlac cu stâlpi independenţi cu panouri fotovoltaice şi becuri eficiente, cu led. Cred că este o premieră în România dacă se câştigă. Ciugudul şi Blajul au proiecte similare pentru viitor, dar acesta este un proiect deja aplicat", a declarat Florin Andronescu.

Ne puteți urmări și pe Google News