LANSARE. Scriitorul Radu Paraschivescu își lansează mâine, de la ora 18.00, la Librăria Cărturești, cartea „Balul fantomelor”, editată de Humanitas.
Vor vorbi despre noul volum omul de televiziune Cătălin Ștefănescu și Lidia Bodea, directorul general Humanitas. Cartea, care pastișează, printre altele, „rețetele thrillerelor de doi bani”, îl are ca erou pe Virgil Mihalcea, profesor de liceu, în anii '90, „cvadruplu divorțat, cu am biții de gânganie și destin de euglenă”.
În viața lui apare brusc schimbarea, sub chipul Carlei Bracci, „o tânără cu fizic de iepuraș Playboy”, care-l introduce în lumea mafioților și a polițiștilor cu agendă dublă.