Dar imi vine tot mai greu s-o fac. Cand mi-e lumea mai draga, aud un glas care ma face sa ma foiesc in fotoliu si sa pipai nervos telecomanda. E un glas sumbru, potrivit mai degraba unui inchizitor care descoase o eretica inainte de-a o incredinta focului decat unui comentator sportiv.

Posesorul lui pare la prima tentativa de familiarizare cu limba romana. Omul vorbeste poticnit, batranicios si la distanta de ritmul evenimentelor descrise. Are o voce tavalita prin sos de smirghel. Nu poate rosti o fraza fara „deci”, „bineinteles” si doua-trei „aaa”-uri care sugereaza chibzuinta masiva. Ori de cate ori il aud, am tendinta sa ma incrunt si sa-mi duc mainile la urechi.

Ieri-dimineata, omul nostru bruia netulburat doua meciuri din Spania. Mi-am propus sa-l ascult, sperand ca asprimea primara a vocii va fi compensata de cunostintele temeinice in materie. As! Confuzii grele, incurcaturi jenante si o inadecvare totala la pulsul si febra sportului. Spre lauda lui totusi, trebuie spus ca angajatul cu pricina a fost impartial in boacane. El nu s-a limitat la Barcelona, de pilda, ci a avut grija sa fie la fel de strain de situatie si in cazul Valenciei.

Aceasta forma de amatorism nepasator omite un lucru: telespectatorul are dreptul sa-l ia pe Angulo drept Morientes si pe Messi drept Puyol. Insa cand un comentator face asa ceva, in conditiile in care aude comentariul spaniol in casca, e de rau.

Prin urmare, nu poti sa nu te intrebi: cum de-a fost angajat un asemenea om? Mai mult, admitand ca a reusit sa-si pacaleasca evaluatorii, cum de n-a fost retras dupa primele esecuri? Ce anume explica pastrarea lui la microfon? Criza de personal sau sfanta pila? Nu-i pretinde nimeni unui comentator sa infrumuseteze un meci urat. Sunt unii care fac si asa ceva, dar numarul lor e foarte mic.

In general, publicul cere doar doua lucruri: informatie si pricepere. Daca si asta e prea mult, comentatorului nenumit de pe Sport Klub nu-i ramane decat sa se mute intr-un loc unde poti fi incompetent in surdina. Exista destule.