Paraschiv (FSAB) trage un semnal de alarmă: „Băncile din România vor începe să dea tot mai mulți oameni afară"
- Ilinca Drago ș
- 15 martie 2019, 22:12
Băncile din Români vor face în viitorul apropiat tot mai multe disponibilizări. Principalul vinovat pentru această situație este Guvernul, prin faptul că a emis ordonanța 114, a afirmat vineri seara președintele Federației Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB), Constantin Paraschiv.
Liderul sindical a făcut aceste afirmaţii în cadrul mitingului organizat de angajaţii First Bank, care au protestat faţă de disponibilizările importante pe care banca le pregăteşte. Angajaţii din First Bank prezenţi la protest au confirmat că banca intenţionează să concedieze 375 de persoane, informează agerpres.ro
„Acesta este începutul în ceea ce priveşte problemele cu care ne vom confrunta de acum încolo la nivelul întregului sistem bancar, iar cea mai mare vină o poartă ordonanţa 114, ale cărei efecte au început să se vadă, iar pentru asta trebuie să transmitem un semnal foarte clar şi Guvernului României, pentru a vedea ce se întâmplă când exagerează cu anumite hotărâri pentru a-şi acoperi propria lor neputinţă", a afirmat preşedintele FSAB, unul dintre liderii sindicali din sistemul bancar care au luat cuvântul la protestul organizat de angajaţii din First Bank.
Constantin Paraschiv a criticat compania First Bank pentru că aceasta refuză să acorde salariile compensatorii solicitate de angajaţii care vor fi concediaţi.
„Totodată, suntem aici să tragem un semnal de alarmă către conducerea companiei, pentru a ne acorda drepturile care ni se cuvin, şi aici mă refer în special celor 375 de salariaţi care începând cu luna următoare nu vor mai avea posibilitatea să-şi achite băncile (ratele, n.red.), nu vor mai avea ce duce acasă, la copii, pentru că banca se zgârceşte să mai acorde câteva salarii compensatorii pentru cei care nu vor mai avea loc de muncă în First Bank. Este adevărat că cei care astăzi conduc banca nu fac altceva decât să o cosmetizeze pentru măritiş, şi spun asta pentru a atrage atenţia colegilor care astăzi nu sunt în stradă alături de voi, să vi se alăture, pentru că în viitorul apropiat le va veni şi lor rândul", a adăugat iderul FSAB.
Acesta le-a cerut angajaţilor prezenţi la miting să continue acţiunile de protest.
„Vrem ca conducerea companiei să ne cheme la discuţii şi să ne spună care este punctul ei de vedere cu privire la cele trei revendicări ale noastre, respectiv acordarea unor salarii compensatorii suplimentare faţă de cele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, pentru a avea cu ce s-o mai ducem câteva luni, până ne vom găsi un loc de muncă, dacă ni-l vom mai găsi. De asemenea, trebuie să ni se acorde drepturile care ni se cuvin ca urmare a muncii pe care am prestat-o aici şi la care ei renunţă cu mare uşurinţă. Sperăm ca astăzi să primim un răspuns din partea băncii, pentru a şti ce trebuie făcut în continuare. În cazul în care revendicările noastre nu vor fi satisfăcute, nu ne vom opri. Vom mai fi aici, până când vor înţelege să ni le respecte", a avertizat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci.
Circa 150 de angajaţi ai First Bank au protestat, vineri seara, în faţa sediului central al băncii, nemulţumiţi de condiţiile oferite angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi.
Aceştia solicită conducerii băncii să amâne disponibilizarea celor a 375 de angajaţi până după digitalizarea serviciilor bancare.
Protestatarii consideră că efectele Ordonanţei 114 sunt printre motivele disponibilizării pregătite de conducerea First Bank, deşi conducerea băncii a vorbit doar despre nevoia de digitalizare.
Angajaţii prezenţi la protest solicită conducerii First Bank majorarea numărului de salarii compensatorii pentru persoanele care urmează să fie disponibilizate, acordarea celui de-al 13-lea salariu şi acordarea bonusurilor pe anul 2018.