Paranoia totală în Rusia. Guvernul de la Moscova a interzis achiziționarea de către autoritățile de stat a dispozitive de stocare a datelor produse în străinătate

Primul Ministru rus, Dmitry Medvedev, a semnat un ordin prin care interzice achiziționarea de dispozitive străine de stocare a datelor pentru nevoile autorităților de stat și municipale, timp de doi ani.

Decizia a fost adoptată „pentru a asigura securitatea infrastructurii informaționale esențiale a Federației Ruse”, conform ordinul publicat joi pe site-ul Monitorului Oficial din această țară. Ordinul a intrat în vigoare de la data publicării. Este vorba de încă o decizie pentru creșterea securității sistemelor electronice folosite de instituțiile de stat, sprijinind, în acest fel, și producătorii interni de hardware și software. La 1 mai anul curent, președintele rus, Vladimir Putin, a semnat un proiect de lege care are ca scop asigurarea unei funcționări stabile a sistemului național de internet în caz de deconectare de la rețeaua globală. Măsurile includ instalarea unui sistem național pentru dirijarea traficului pe internet prin serverele din țară și prevenirea amenințărilor externe prin care Rusia ar putea fi deconectată de la rețeaua globală. Pe 16 noiembrie, Primul Ministru Medvedev a semnat un ordin prin care interzice achiziționarea de software străin care ar fi urmat să fie folosit în activitatea autorităților de stat și municipale. Pe 2 decembrie, Președintele Putin a semnat un alt proiect de lege, prin care toate telefoanele, computerele și televizoarele de tip Smart vândute în țară au obligația de a avea preinstalat software rusesc, începând cu iulie anul viitor.