Parada ținutelor la învestirea lui Donald Trump. Cum era să rămână Melania fărăr pălărie

Parada ținutelor la învestirea lui  Donald Trump. Cum era să rămână Melania fărăr pălăriePreședintele SUA depune jurământul. sursa: X

Ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite, desfășurată luni, a fost marcată de mai multe momente ce au atras atenția publicului și a presei. De la glumele făcute de Trump despre pălăria Melaniei, la ținutele controversate ale unor invitați și detalii legate de jurământul prezidențial, evenimentul a fost însoțit de discuții și interpretări variate. Aceste momente au fost amplificate de reacțiile din mediul online și au contribuit la transformarea ceremoniei într-un subiect intens comentat.

Gluma lui Donald Trump despre pălăria Melaniei Trump

În timpul primului său discurs după învestirea în funcția de președinte, Donald Trump a făcut o glumă despre pălăria purtată de Melania Trump, care a stârnit numeroase comentarii pe rețelele de socializare.

"Aproape că a zburat. Era luată pe sus de vânt", a spus Trump, referindu-se la accesoriul vestimentar care a fost unul dintre cele mai discutate elemente ale ceremoniei de învestire.

Pălăria, creată de designerul Eric Javits, avea un bor dur care a împiedicat chiar pe Trump să o sărute pe Melania, devenind un punct de atracție vizuală.

Donald Trump si Melania

Donald Trump si Melania-sursa foto-X

 

Controversele din jurul ținutelor la ceremonie

Nu doar pălăria Melaniei a fost în centrul atenției, ci și alte ținute care au stârnit controverse. Senatorul democrat John Fetterman a fost criticat pentru alegerea sa vestimentară, optând pentru pantaloni scurți gri și un hanorac negru, în ciuda temperaturii scăzute din Washington.

De asemenea, Lauren Sanchez, logodnica lui Jeff Bezos, a fost criticată pentru compleul său de la Alexander McQueen, în care, în loc de o bluză, a purtat un corset din dantelă care semăna mai degrabă cu un sutien.

Detalii controversate despre jurământul lui Donald Trump

Un alt subiect de discuție a fost jurământul depus de Donald Trump, care a ales să își depună jurământul fără a-și pune mâna stângă pe cele două Biblii pe care soția sa, Melania, le ținea.

Deși acest detaliu nu are o influență semnificativă asupra validității ceremoniei, a stârnit curiozitatea pe internet. Potrivit profesorului Jeremi Suri, expert în istoria președinției, "nu există nimic în Constituție care să impună o legătură între jurământ și Dumnezeu". Constituția permite ca președintele să depună un jurământ sau să facă o afirmație, indiferent de credințele religioase ale acestuia, scrie Reuters