Spre deosebire de papanașii clasici, pe care îi veți întâlni în toate zonele ţării, papanașii moldovenești se regăsesc doar în zona Moldovei, şi mai ales la moldovenii de peste Prut.
Rețeta de papanași moldovenești este putin diferită în sensul că are ceva mai multă brânză, aluatul este mult mai moale faşă de cel clasic şi se modelează cu mâna, iar la prăjit ai nevoie de mai puțin ulei.
Papanaşii moldovenești sunt considerați a fi de influenta ucraineana. În Ucraina acești papanași sunt cunoscuți sub denumirea de sirniki, de la cuvântul sir care înseamnă brânză.
Ingredientele necesare pentru papanașii moldovenești cu brânză de vaci
Sfat: dacă brânza de vaci pe care o folosiți este mai moale sau pur şi simplu nu aţi reușit să o scurgeți foarte bine mai adăugați puţină faină în compoziție, atât cât aluatul să devină unul uşor de modelat cu ajutorul mainilor. Pentru rețeta de papanași moldovenești cu brânză de vaci aveţi nevoie următoarele ingrediente:
-Brânză dulce de vaci 500 g -Ouă 2 buc -Făină 300 g -Coaja rasă de la o lămâie -Zahăr vanilat 4 pliculețe -Praf de copt 4 g -Sare 1/2 linguriță -Ulei pentru prăjit -Smântână pentru decor -Dulceață de vișine/afine/zmeură/coacăze
Cum se prepară papanași moldovenești cu brânză de vaci
Într-un bol punem toate ingredientele și le încorporăm bine, până obținem o compoziție omogenă. Mai exact, amestecați într-un castron brânza de vaci cu gălbenușurile, zahărul vanilat, coaja rasă de lămâie, praful de copt și sarea.
Adăugați apoi făina cernută printr-o sită. Amestecați bine. Bateți albușurile spumă tare și adăugați-le peste compoziție. Amestecați cu mișcări ample de jos în sus.
Ungeți mâinile și blatul de lucru cu ulei de floarea soarelui. Verificați compoziția dacă este suficient de tare. Dacă este prea moale puteți să mai adăugați puțină făină. Formați 4 cercuri și 4 bile de dimensiuni egale.
Prăjiți papanașii în ulei de floarea soarelui până se rumenesc bine pe ambele părți. Se prăjesc aproximativ 7-8 minute pe fiecare parte. Scoteți papanașii de la prăjit pe o hârtie absorbantă.
În cazul în care din anumite motive nu doriți să faceți papanași prăjiți, puteți încerca rețeta de papanași fierți cu brânză de vaci.
Reţetă recomandată de caietulcuretete.com.