Calitatea unei civilizații este dată de modul în care sunt tratați bătrânii și de locul care le este rezervat în sânul comunității. Cuvintele «clare si profetice» ale pontifului emerit Benedict al XVI-lea au fost citate ieri de către succesorul sau, Papa Francisc, cu ocazia slujbei Angelus din Vatican.
Astfel, după ce a reiterat sâmbăta trecută avertismentul în legătură cu amenințarea insidioasă a liberalismului capitalist, ghidat de logica oarbă a câștigului și a eficacității, Papa a atenționat în legătură cu o altă provocare a societății secularizate, și anume: drama bătrânilor în Europa. Vechiul Continent se confruntă, după cum a evidențiat pontiful, cu un paradox: dacă, datorită progreselor înregistrate în câmpul medical, s-a prelungit speranța de a trăi a persoanelor, viața, însă, nu s-a extins. Cu alte cuvinte, deși numărul bătrânilor s-a multiplicat, societatea nu s-a organizat destul de bine pentru a le face loc în viața activă a comunității, acordându-le respectul și considerația cuvenite.
Abandonarea parintilor in mizerie materiala sau la azile de batrani este un pacat mortal
Secolul actual occidental este definit de oamenii de știință ca fiind cel al îmbătrânirii. Într-un peisaj occidental conturat și de țări în care numărul avorturilor îl depășește pe cel al nașterilor, persoanele în vârstă devin din ce în ce mai numeroase decât cele din generația tânără. Acest dezechilibru numeric dintre prezența tinerilor și a persoanelor în vârstă reprezintă, după cum a avertizat Suveranul Pontif- un motiv de îngrijorare și o mare provocare pentru societatea contemporană. Situatia devine si mai probelmatica in contextul in care actuala «cultura a profitului» persistă în a prezența bătrânii ca pe o povară, ca pe o greutate apăsătoare pentru cei tineri.
Pontiful a denunțat astfel tendința «societatii noastre perverse” de a considera bătrânii ca fiind strict niște persoane neputincioase (și, deci, inutile conform logicii unei culturi care urmărește eficiența cu orice preț), precum și indiferența și disprețul față de aceștia. Conform logicii cosuministice predominante, persoanele în vârstă, fragile și vulnerabile, devin astfel asociate lucrurilor și deci, marginalizate sau înlăturate din sânul societății active, nerăspunzand criteriilor dominante de eficientă și de profit.
În acest sens, tendința de abandona părinții și bunicii, fie în mizerie materială și afectivă, fie la azile de bătrâni (uneori fără a-i vizita cu lunile) reprezintă, în viziunea Papei un păcat capital, “mortal”. Iar calea spre această alunecare de la valorile ce definesc «Civitas Dei» este facilitata de întunecarea conștiintei. «Cu câtă facilitate- a exclamat pontiful argentianian- se poate reduce conștiința la tăcere atunci când lipsește iubirea!”.
Or, «o comunitate creștină aeste convins Papă- în care compasiunea și necesitatea de a acorda timp bătrânilor nu mai sunt considerate că fiind indispensabile își pierde sufletul, rațiunea de a exista”. Asta întrucât bătrânii nu sunt persoane străine, ci bătrânii suntem chiar noi, asta «mai devreme sau mai t la tărziu, oricum în mod inevitabil, chiar dacă acum ne imaginăm cu greu acest lucru”. Și, sa luăm aminte, a prevenit pontiful, «așa cum ne tratam persoanele în vârstă, așa vom fi tratați și noi”.
La finalul audienței dedicate părinților și bunicilor, Jorge Mario Bergoglio a exortat miile de creștini prezenți astăzi într-o Piață Șan Pietro foarte însorită, să redeștepte în sufletele lor sentimentele de recunoștință, de atenție și de ospitalitate față de bătrâni întrucât o societate opacă la imensul potențial sapiențial al persoanelor în vârstă este destinată pieirii, fiind infestată de «virusul mortii”
Corespondență de la Roma