Papa Francisc refuză să-l valideze pe cel desemnat de François Hollande pentru a ocupa postul de ambasador pe lângă Sfântul Scaun. Motivul? Este homosexual.
Potrivit publicației Le Canard Enchaîné, ministerul de Externe de la Paris s-a resemnat că Laurent Stéfanini, propus să preia postul de ambasador al Franței la Vatican, nu este acceptat de Papă. Hollande l-a desemnat pe Stéfanini pe data de 5 ianuarie, iar de atunci Sfântul Scaun a intrat într-o tăcere glacială.
Însă, pe canale diplomatice, refuzul a fost transmis Parisului. Mai mult, se vehiculează deja numele a trei posibili noi candidați: Emmanuelle Dachon, secretar general în Ministerul de Externe, fostă ambasadoare în Irlanda, Bertand Besamcenot, ambasador în Arabia Saudită și René Roudaut, ambasador în Elveția. Ultimii doi sunt căsătoriți și tați de familie.
Laurent Stéfanini, care este șeful de protocol al lui Hollande însuși, și a ocupat această poziție și pe lângă predecesorul acestuia, ar fi deja în cărți pentru un post de ambasador în Europa. Mai la Nord, scrie sursa citată. Sfântul Scaun s-a arătat intransigent cu acest celibatar, fără copii, altminteri bun profesionist și cunoscător al tainelor Curiei (executivul de la Vatican), pentru că este homosexual.
Până unde merge deschiderea Papei?
Pe 29 iulie 2013, cuvintele Suveranului Pontif stârniseră un veritabil entuziasm în comunitățile homosexuale. Papa declarase în avionul care îl aducea acasă de la Rio:
„Dacă o persoană este homosexuală și îl caută pe Dumnezeu cu gând bun, cine sunt eu să-l judec?”
Totuși, Francisc declarase în repetate rânduri că nu-i plac lobby-urile. Iar strategii Curiei s-au temut că această nominalizare ar putea fi interpretată ca un semn politic, și folosită ca atare.
Un expert în problemele Vaticanului, citat de Le Journal de Dimanche (JDD), afirmă:
„A fost o decizie luată de Papa însuși.”
Suveranul Pontif s-a arătat inflexibil, deși arhiepiscopul Parisului, Monseniorul André Vingt-Trois i-a remis Papei, pe 11 februarie, în timpul ultimului consistoriu, un mesaj în care îi cerea să-l accepte pe ambasadorul propus de Hollande. Jean-Louis Tauran, cardinalul francez care ar prelua conducerea interimară a Sfântului Scaun, în caz că ar interveni vacantarea acestuia, a intervenit și el pe lângă Papă în favoarea lui Stéfanini. Zadarnic. Potrivit JDD, Francisc le-a declarat unor cardinali că nu va ceda.
Precedentul din 2007 - 2008
Pentru Hollande, partizan înfocat al căsătoriilor homosexuale, refuzul Vaticanului nu pică bine deloc. Însă nu-și permite un război cu Sfântul Scaun, mai ales că mizează pe sprijinul Papei la summit-ul de la Paris asupra schimbării climei.
De altfel, pentru Franța există un precedent care dovedește ce înseamnă intransigența Sfântului Scaun. Între 2007 și 2008, papa Benedict al XVI-lea a refuzat numirea ca ambasador a lui Jean loup Khun-Delforge, un diplomat legat printr-un parteneriat civil de un alt bărbat.