Papa Francisc s-a întâlnit cu Mitropolitul Antonie, al doilea ierarh din Biserica Ortodoxă Rusă. Urmează o întrevedere cu Patriarhul Kiril

Papa Francisc s-a întâlnit cu Mitropolitul Antonie, al doilea ierarh din Biserica Ortodoxă Rusă. Urmează o întrevedere cu Patriarhul KirilSursa: Arhiva EVZ

Papa Francisc s-a întâlnit cu Mitropolitul Antonie, care este al doilea ierarh al Bisericii Ortodoxe din Rusia. Suveranul pontif speră ca luna viitoare să se întâlnească și cu Patriarhul Kiril la un congres religios. Papa Francisc a făcut în repetate rânduri apel la pace și a condamnat invazia Rusiei în Ucraina.

Papa Francisc s-a întâlnit vineri cu mitropolitul Antonie, al doilea ierarh ca importanţă din Biserica Ortodoxă Rusă. Întrevedrea vine înaintea unui summit de luna viitoare în cadrul căruia liderul de la Vatican urmează să se întâlnească şi cu Patriarhul Kirill, care susţine războiul din Ucraina, informează Reuters.

Aceasta a fost prima întâlnire a celor doi prelați, după ce Ilarion, predecesorul mitropolitului Antonie, a fost concediat în luna iunie în urma unei decizii bruşte, care pare să sugereze existenţa unor dezacorduri la vârful Patriarhiei Moscovei în privinţa războiului din Ucraina.

Vaticanul a trecut numele mitropolitului Antonie pe lista oficială de audienţe acordate de Papa Francisc, însă nu a oferit detalii despre discuţiile purtate în cadrul acestei reuniuni private.

Întâlnire cu Kiril

Papa Francisc va participa, în perioada 13-15 septembrie, la un congres al liderilor religioşi care va avea loc în capitala Kazahstanului, Nur-Sultan. Suveranul pontif speră să se întâlnească în cadrul reuniunii și cu Patriarhul Kirill al Rusiei.

Bulat Sarsenbaiev, directorul organizaţiei kazahe, care organizează congresul religios, a declarat pentru Astana Times că Patriarhul Kirill a confirmat că va participa la eveniment.

Patriarhul Kirill, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a sprijinit invazia Rusiei în Ucraina şi declarat că ţara sa reprezintă un bastion împotriva unui Occident pe care îl consideră decadent.

Poziţia Patriarhului Kirill față de războiul din Ucraina a provocat o ruptură cu Vaticanul şi a declanşat și o revoltă internă în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Vizită anulată

Papa Francisc, care a spus că acest conflict este „un război de agresiune crud şi lipsit de sens“, plănuia să se întâlnească cu Patriarhul Kirill pe 14 iunie la Ierusalim, dar şi-a anulat vizita în Israel la sfaturile diplomaţilor de la Vatican.

Papa Francisc şi Patriarhul Kirill s-au întâlnit o singură dată, în Cuba, în 2016,. A fost prima întâlnire între un papă şi un lider al Bisericii Ortodoxe Ruse după Marea Schismă din 1054.

Într-un interviu acordat luna trecută pentru Reuters, Papa Francisc a spus că dorea să viziteze Kievul după întoarcerea sa din Canada pe 30 iulie, însă îşi doreşte să ajungă şi la Moscova, de preferat înainte de vizita sa în Ucraina, pentru a promova pacea.