Papa Francisc și-a ales locul de înmormântare. Surpriză pentru creștinii catolici

Papa Francisc. Sursa foto: Arhiva EVZ

Papa Francisc și-a ales locul în care dorește să fie înmormântat, iar alegerea sa este de natură să provoace noi dispute în rândul creștinilor catolici și a mai marilor Bisericii de la Roma. Decizia Sfântului Părinte vine în contradicție cu tradiția Vaticanului.

Papa Francisc și-a ales locul de înmormântare care a fost amenajat pentru când va fi timpul. Sfântul Părinte a luat o decizie contradictorie cu tradiția de la Vatican. Iar acest lucru ar putea provoca dispute în rândul credincioșilor. Papii defuncţi sunt înmormântaţi, conform obiceiurilor, în Bazilica Sfântul Petru la Vatican.

Papa Francisc rupe tradițiile Vaticanului

Sfântul Părinte a vorbit, într-un interviu acordat postului de televiziune mexican N+, despre intențiile sale. El le-a declarat jurnaliștilor că dorește să rupă obiceiul conform căruia papii defuncți sunt înmormântaţi în Bazilica Sfântul Petru la Vatican. El și-a ales un alt loc de îngropăciune, într-o altă biserică din Roma.

Conform planurilor de înmormântare pe care le-a dezvăluit presei, Papa Francisc dorește să fie îngropat la Bazilica Santa Maria Maggiore la Roma de la Roma, relatează cotidianul catolic La Croix.

„Locul este pregătit. Vreau să fie înmormântat la Santa Maria Maggiore”, declară Papa.

Dorința Sfântului Părinte a surprins pe toată lumea

Dorința exprimată de Papa Francisc a surprins pe toată lumea. De altfel, nu este prima oară când o face. El a mai atras atenția când a fost ales și a apărut în balconul Bazilicii Sfântul Petru fără podoabele tradiţionale ale şefilor Bisericii Catolice. De altfel, simplitatea şi sărăcia sunt coordonatele pontificatului actualului papă. Sfântul Părinte a mers la venit la această bazilică, Santa Maria Maggiore la Roma, să se roage la o zi după ce a fost ales.

„Aceasta este marea mea devoţiune. Marea mea devoţiune. Iar atunci când veneam aici (la Roma), mă duceam mereu duminica dimineaţa acolo”, a mai spus Papa Francisc despre locul în care dorește să fie înmormântat.

Papa obişnuia să viziteze Bazilica Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru bazilici importante din Roma, după fiecare călătorie. Acesta obișnuia să se reculeagă în fața celebrei icoane a Fecioarei cu Pruncul, „Salus populi romani”. Icoana este venerată ca protectoare a poporului roman.

Basilica Santa Maria Maggiore Sursa foto: Wikipedia

Papa Francisc rupe tradiția de la Vatican

Ultimul papă care a fost înmormântat la Santa Maria Maggiore a fost Clement al IX-lea, în anul 1669. Constituţia apostolică a lui Ioan-Paul al II-lea, scrie cotidianul, permite Sfinților Pontifi să fie înmormântaţi şi în altă parte decât în necropola papală. În Bazilica Sfântul Petru au fost înhumaţi, însă, 149 dintre cei 265 de papi, inclusiv apostolul sfânt Petru.

De la construirea Bazilicii Sfântul Petru, marea majoritate a papilor au fost înmormântată în necropola bazilicii. Tot aici a fost înmormântat și Benedict al XVI-lea, la 5 ianuarie, căruia i-a succedat Papa Francisc. Excepție au făcut papii Leon al XIII-lea, înmormântat la Bazilica Sfântul Ioan din Lateran, şi Pius al IX-lea, la Sfântul Laurenţiu din Afara Zidurilor.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a suferit în ultimii ani de mai multe probleme de sănătate. Din acest motiv şi-a anulat recent o vizită la COP28.

„Bătrâneţea nu se machiază, ea este ceea ce este şi se prezintă ca atare”, a răspuns Papa întrebat despre vârsta sa.