Mesaj către OMENIRE! Papa Francisc INTERVINE în problema Ierusalimului: „Oraşul are un staus quo, respectaţi-l”

„Gândul meu se îndreaptă acum spre Ierusalim”. Papa Francisc are privirea serioasă, rareori tonul apelurilor sale exprimă o astfel de urgenţă: „Nu pot ţine ascunsă profunda mea preocupare pentru situaţia care s-a creat în ultimele zile şi, în acelaşi timp, trebuie să adresez un apel cordial astfel încât să existe o implicare din partea tuturor pentru a respecta acel status quo al oraşului, în conformitate cu rezoluţiile pertinente ale Naţiunilor Unite”.

Anunţul lui Donald Trump, cu mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, este incompatibilă cu soluţia ''două popoare, două State'' care dintotdeauna a fost susţinută de Sfântul Scaun. Ba, mai mult, riscă să ducă la noi tensiuni şi violenţe într-o lume deja sfâşiată.

Papa a primit un telefon destul de îngrijorat de la Abu Mazen, notează Corriere della sera.  Preşedintele palestinian spera ca Francisc să intervină. Iar Papa a făcut-o la sfârşitul audienţei generale din Aula Nervi, în faţa a zeci de mii de fideli şi a telecamerelor care transmiteau imagini în toată lumea.

''Ierusalimul este un oraş unic, sacru pentru evrei, creştini şi musulmani, care prin el venerează Locurile Sfinte ale respectivelor religii şi are o vocaţie specială pentru pace'', spune el. ''Mă rog Domnului ca această identitate să fie păstrată şi întărită în beneficiul Pământului Sfânt, al Orientului Mijlociu şi al lumii întregi şi să prevaleze înţelepciunea şi prudenţa, pentrru a evita adăugarea de noi elemente de tensiune într-o panoramă mondială deja tensionată şi marcată de atâtea crude conflicte''.