Papa Francisc în timpul Angelus: „Să restrângem spațiul egoismului pentru a intra în proiectul de viață al lui Dumnezeu”

Papa Francisc. Sursă foto: Profimedia Images

În ziua în care Evanghelia relatează episodul „ușii înguste”, Papa Francisc ne invită să „restrângem spațiul egoismului” pentru a „pătrunde în proiectul de viață pe care ni-l propune Dumnezeu”.

De la fereastra biroului său cu vedere la Piața Sf. Petru, Pontiful le vorbește credincioșilor ca în fiecare duminică, cerându-le „să reducă prezumția de autosuficiență, să coboare culmile mândriei și mândriei, să depășească lenea pentru a trece prin riscul iubirii, chiar și atunci când este vorba despre cruce”, scrie Rainews.

În timpul Angelusului, Suveranul Pontif a reamintit că cei care știu să se sacrifice renunțând în viața de zi cu zi la ei înșiși  „vor fi recunoscuți de Tatăl Ceresc mult mai mult decât cei care cred că au fost deja mântuiți și, în realitate, în viaţa de zi cu zi sunt lucrătorii nedreptăţii”.

Apoi, Suveranul Pontif, pentru a ilustra aceste ultime concepte, a enumerat o serie de exemple: „Să ne gândim concret la acele gesturi zilnice de iubire care nu sunt aşa de uşor de făcut: părinții care se dedică întru totul copiilor lor făcând sacrificii și renunțând la timp pentru înșiși; persoanele care au grijă de ceilalți și nu doar de propriile interese; cei care se pun în slujba persoanelor în vârstă, a celor mai săraci și a celor mai fragili; cei care continuă să lucreze cu angajament, îndurând greutăți și poate neînțelegeri; cei care suferă din cauza credinței, dar continuă să se roage și să iubească; cei care, în loc să-și urmeze instinctele, răspund răului cu bine, găsind puterea de a ierta și curajul de a o lua de la capăt”.

Papa Francisc le cere oamenilor să aleagă dacă vor să intre pe o ușă largă și confortabilă sau pe una îngustă și dificilă: „Frați și surori, noi de ce parte vrem să stăm? Preferăm calea ușoară de a ne gândi doar la noi înșine sau ușa îngustă a Evangheliei, care ne subminează egoismul, dar ne face să primim adevărata viață care vine de la Dumnezeu? De ce parte suntem?”.

Preocupare pentru Nicaragua și Ucraina

„Urmăresc îndeaproape cu durere şi îngrijorare situația creată în Nicaragua, care implică oameni și instituții. Aș dori să-mi exprim convingerea și speranța că printr-un dialog deschis și sincer putem găsi în continuare bazele unei conviețuiri respectuoase și pașnice”. Cu acest gând, la finalul Angelusului, Papa Francisc i-a cerut lui „Dumnezeu să inspire în inimile tuturor această voință concretă ”.

De luni de zile, în Nicaragua, Biserica locală, preoții și episcopii, sunt atacați de regimul lui Daniel Ortega.

La finalul rugăciunii Angelus, Papa Francisc a lansat din nou invitaţia de a ne „ruga în continuare pentru poporul ucrainean care se confruntă cu o cruzime imensă”. (Traducerea Cătălina Păunel, RADOR)