Papa Francisc condamnă ideologia de gen: „Este cel mai urât lucru al timpului nostru”

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ideologia de gen nu este pe placul suveranului pontif. Papa Francisc a catalogat egalitea de gen ca fiind cel mai „urât pericol al timpului nostru” pentru că anulează toate diferențele pe care umanitatea le-a construit.

Egalitatea de gen a fost descrisă de Papa Francisc drept „cel mai urât pericol”al timpului nostru, pentru că „anulează toate diferențele care construiesc umanitatea”.

Papa Francisc s-a pronunțat vineri din nou împotriva conceptului egalitatea de gen. Un concept care, în accepțiunea suveranului pontif, „șterge toate distincțiile dintre bărbați și femei. A șterge aceste diferențe "înseamnă a șterge umanitatea. Bărbatul și femeia, în schimb, există într-o „tensiune fructuoasă", a precizat Papa Francisc.

Papa Fransisc: „Ideologia de gen este cel mai urât lucru”

Remarcile au fost făcute în deschiderea discursului său adresat participanților la Simpozionul internațional "Bărbat-femeie: Imaginea lui Dumnezeu. Către o antropologie a vocațiilor", desfășurat la Vatican în perioada 1-2 martie.

În textul pregătit, Papa Francisc a reflectat asupra temei Congresului, care vizează în primul rând să evidențieze dimensiunea antropologică a fiecărei vocații.

Cu toate acestea, Papa Francisc a adăugată că oamenii au fost „creați de Dumnezeu după chipul Său. Bărbatul și femeia "poartă în ei înșiși o dorință de veșnicie și de fericire pe care Dumnezeu însuși a sădit-o în inimile lor și pe care sunt chemați să o împlinească printr-o vocație specifică".

Amintind "Meditații și rugăciuni" ale cardinalului Sfântul John Henry Newman, Papa Francisc a mai remarcat că nu numai că tuturor ni s-a încredințat o misiune, dar "fiecare dintre noi este o misiune".

Sursă foto: arhivă EVZ

Curajul de a căuta voia lui Dumnezeu

Prin urmare, Papa a salutat simpozionul și studiile realizate pe această temă. Studii despre care suveranul pontif a spus că„răspândesc conștiința vocației la care fiecare ființă umană este chemată de Dumnezeu. Sunt utile și pentru a reflecta asupra provocărilor actuale, asupra crizei antropologice în curs și asupra necesității de a promova vocațiile umane și creștine”.

De asemenea, a subliniat importanța promovării unei "circularități mai eficiente" a diferitelor tipuri de vocații în Biserică, inclusiv a vocațiilor laice, a ministerului hirotonit și a vieții consacrate, astfel încât acestea "să poată contribui la generarea speranței într-o lume copleșită de moarte", potrivit vaticannews.ro.

Sursă foto: Profimedia Images

Papa Francisc: „Credința vie nu este un artefact într-un muzeu”

„A genera această speranță, a se pune în slujba Împărăției lui Dumnezeu pentru a construi o lume deschisă și fraternă este o misiune încredințată fiecărei femei și fiecărui bărbat al timpului nostru", a adăugat Papa Francisc.

În încheierea discursului său, Papa Francisc i-a încurajat pe participanții la Simpozion să nu se ferească de riscuri în căutarea voinței lui Dumnezeu. Suveranul a aminiti că o credință vie nu este un artefact într-un muzeu.

„Duhul Sfânt ne cere fidelitate, dar fidelitatea mișcă și adesea ne determină să ne asumăm riscuri. Mergeți înainte cu curajul de a discerne și de a risca căutând voia lui Dumnezeu".