Cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicării, aniversată astăzi, Papa Benedict al XVI-lea a binecuvântat reţelele de socializare.
Suvernaul Pontif a precizat, în mesajul său, că aceste reţele de socializare au efecte pozitive, dar a avertizat că folosirea lor în exces poate crea o lume paralelă.
Papa a mai spus că este un lucru pozitiv faptul că se pot găsi şi lega prietenii. El a mai invitat tinerii să fie "autentici, oneşti cu ei înşişi, fără a da curs tentaţiei de a crea profile false sau artificiale".
În cadrul celei de-a 45-a aniversări a Zilei Comunicării, Papa consideră că reţelele de socializare sunt "un fenomen caracteristic al timpurilor noastre". Reţelele de socializare oferă noi experienţe de viaţă şi Suveranul Pontif le recunoaşte meritul de a "crea întâlniri dincolo de graniţele spaţiului şi culturii".
Mesajul Papei Benedict al XVI-lea se intitulează "Adevăr, anunţ şi autenticitate în epoca digitală". În cadrul acestuia, Suveranul Pontif mai adaugă faptul că "Revoluţia Industrială a produs o schimbare profundă în societate prin inovaţii introduse în ciclul de producţie, iar astăzi este rândul unei transformări profunde în domeniul comunicaţiilor, în fluxurile culturale şi sociale".
Papa face apel la credincioşi. În opinia Suveranului Pontif, aceştia trebuie să evite ca "Web-ul să devină un instrument care să permită unor categorii de persoane să manipuleze emoţional".
"Noile tehnologii - observă Papa - nu schimbă doar modul în care comunicăm, dar comunicarea în sine, astfel încât pot spune că avem de a face cu o transformare culturală largă. Cu această metodă de diseminare a informaţiilor şi cunoştinţe este în curs de dezvoltare un nou mod de învăţare şi de gândire, cu oportunităţi fără precedent pentru a stabili relaţii şi a construi o comunitate", mai vorbeşte Papa Benedict al XVI-lea despre rolul comunicării în societatea de astăzi.