Turbulențele severe întâlnite de cursa Turkish Airlines 001 deasupra Oceanului Atlantic au dus sâmbătă la rănirea mai multor pasageri și membri ai echipajului. Nu mai puțin de 30 de persoane au suferit contuzii, vânătăi, tăieturi, iau unul dintre membrii echipajului și-a rupt piciorul înainte ca aeronava lor să aterizeze în siguranță pe Aeroportul Internațional John F. Kennedy din New York.
Zeci de ambulanțe au venit în fața unui terminal din aeroport pentru a-i trata rapid pe răniții din cursa de Istanbul, care are o durată 10 ore. Purtătorul de cuvânt al Autorității Portuare din New York și New Jersey, Steve Coleman, a declarat pentru agenția de știri Associated Press că 28 de persoane au fost duse la Centrul Medical Jamaica Hospital din Queens, după ce avionul în care erau a aterizat, la ora 5:35. Două persoane au fost duse la Centrul Medical Queens Hospital. O însoțitoare de zbor are piciorul fracturat, a mai spus Coleman. Avionul Turkish Airlines 001 a întâlnit o zonă de turbulențe cu aproximativ 45 de minute înainte de a ateriza pe aeroportul JFK, conform aceleiași surse. Echipajul a declarat stare de urgență în timp ce Boeingul 777 era în zbor, potrivit Administrației Aviatice Federale. Cursa 001 a companiei aeriene Turkish Airlines, un Boeing 777 de la Istanbul, avea la bord 326 de pasageri și 21 de membri ai echipajului.