O firmă franceză a declarat luni că lucrează pentru a rezolva o „problemă” la o uzină pe care o deține în provincia din sudul Chinei Guangdong, în urma unui raport al mass-mediei SUA cu privire la o posibilă scurgere acolo.
Un incident a avut loc la un reactor al centralei nucleare Taishan, situată în sudul Chinei, a confirmat luni compania franceză EDF.
Autorităţile chineze nu au dorit să ofere informaţii despre avarie
Surse citate de CNN au declarat că este posibil să fie avut loc o scurgere radioactivă, dar conducerea centralei nucleare susţine că situaţia este normală. Mai mult, declară că „echipa noastră lucrează cu experți pentru a evalua situația cu scopul de a propune soluții pentru a putea aborda orice problemă car ear putea apărea”.
Citând o scrisoare de la Framatome către departamentul energetic al SUA, CNN a spus că avertismentul include o acuzație conform căreia autoritatea chineză de siguranță ridică limitele acceptabile pentru radiații în afara instalației, pentru a evita închiderea acesteia.
Operatorul centralei, grupul de stat China General Nuclear Power Group, a declarat duminică seară că „indicatorii de mediu ai centralei nucleare Taishan sunt normali”.
„EDF a fost informată despre creşterea concentraţiei de anumite gaze rare în circuitul primar al Reactorului numărul 1 al centralei nucleare de la Taishan”, a comunicat compania franceză.
„Prezenţa gazelor rare în circuitul primar este un fenomen cunoscut, studiat şi prevăzut în procedurile de exploatare a reactoarelor”, precizează EDF. Printre aceste „gaze rare” se numără argon, heliu, krypton, neon şi xenon.
Centrala din Taishan a fost prima la nivel mondial care a operat un reactor nuclear EPR de nouă generație
Reactoarele EPR au fost considerate ca fiind promițătoare în materie de siguranță și eficiență față de reactoarele convenționale, producând în același timp mai puține deșeuri.
Centralele nucleare au furnizat mai puțin de cinci la sută din necesarul anual de energie electrică al Chinei în 2019, potrivit Administrației Naționale a Energiei, dar se preconizează că această pondere va crește pe măsură ce Beijingul încearcă să devină neutru în carbon până în 2060.
China are 47 de centrale nucleare cu o capacitate totală de producție de 48,75 milioane de kilowați - a treia cea mai mare din lume după Statele Unite și Franța - și a investit miliarde de dolari pentru a-și dezvolta sectorul energetic nuclear.
Luna trecută, președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping au salutat legăturile strânse între țările lor în timp ce lansau lucrări la centralele nucleare construite de Rusia în China, informează france24.