Pasagerii unui avion sunt în panică după ce comandantul aeronavei a anunțat că va încerca să efectueze o aterizare de urgenţă fără să poată folosi două pneuri care au explodat. Momente extreme de tensionate pe un aeroport din Massachusetts, Statele Unite ale Americii (SUA).
Un avion încearcă să efectueze o aterizare de urgenţă fără a putea să se folosească de două pneuri care au explodat pe aeroportul din New Jersey.Sunt momente extrem de tensionate pe un aeroport din Massachusetts, SUA, transmite sfchronicle.com.
Aparatul de zbor se roteşte acum deasupra aeroportului în încercarea de a consuma cât mai mult combustibil pentru a putea efectua o aterizare de urgenţă cât mai în siguranţă. Autorităţile sunt în alertă, la faţa locului fiind deplasate numeroase ambulanţe şi echipaje de pompieri pentru orice eventualitate.
Avionul de mici dimensiuni, un model Gulfstream IV, se deplasa spre aeroportul Luton din Londra cu 16 pasageri la bord. Pilotul a anunțat, imediat după decolare, incidentul, iar cursa aeriană a fost redirecţionată spre aeroportul din Massachusetts încearcă o aterizare de urgenţă.