Presedintele gorjenilor, Marin Condescu, a cheltuit un milion de euro pentru a aduce la echipa un antrenor si 11 jucatori lusitani, carora le-a stabilit ca obiectiv salvarea de la retrogradare.
Aflata pe loc retrogradabil in Liga I la fotbal, Pandurii Tg. Jiu incearca, in disperare de cauza, o salvare in ultima clipa, cu ajutorul unei retete experimentate deja la CFR Cluj: angajarea rapida a unei „legiuni portugheze”.
Dupa evolutia dezastruoasa din sezonul de iarna, gorjenii il inlocuiesc pe localnicul Eugen Neagoe cu un strain. Portughezul Joaquim Teixeira va fi noul antrenor al Pandurilor. Conducerea clubului a anuntat ieri noua conducere a formatiei, precum si noutatile din lotul de jucatori. Joaquim Teixeira va prelua echipa incepand cu data de 7 ianuarie, cand se vor reuni „pandurii” si se vor relua pregatirile.
Antrenor de liga a II-a
Potrivit conducerii clubului, antrenorul portughez va veni la Targu Jiu impreuna cu propriul sau staff tehnic, care include un antrenor secund, un preparator fizic si un antrenor cu portarii. Contractul semnat cu Pandurii este valabil pe doi ani si jumatate, iar obiectivul este salvarea echipei de la retrogradare si accederea in finala Cupei Romaniei.
Sefii gruparii din Targu Jiu sustin ca Joaquim Teixeira ar fi fost, intre anii 1996-1998, antrenor secund la FC Porto, iar intre 2000 si 2002, antrenor secund la nationala Portugaliei. Din anul 2002 ar fi antrenat echipe din a doua liga portugheza.
Marin Condescu, presedintele clubului Pandurii, a anuntat ca la echipa vor sosi nu mai putin de 11 jucatori din campionatul portughez care joaca la echipe din prima si a doua liga!
Cantonament in Portugalia „Transferurile au costat clubul un milion de euro. Vom decide dupa cantonament, pe care il vom face la Camp Maior - Lisabona, ce jucatori din lotul actual vor ramane. Deocamdata nu exista oferte pentru niciun jucator”, a spus Marin Condescu.
Dupa 19 etape, Pandurii ocupa locul 17 (penultimul) in Liga I, cu 15 puncte, la patru distanta de pozitia a 14-a, prima care asigura supravietuirea in primul esalon.