Sudul Siriei a fost în noaptea de joi spre vineri ținta elicopterelor israeliene care au tras cu rachete, la câteva zile după alte raiduri atribuite statului evreu, informează AFP şi Reuters, citând presa siriană.
Israelul a efectuat numeroase atacuri împotriva forţelor aflate la putere în Siria, dar ţintele sale au fost şi Iranul şi Hezbollahul libanez.
„Din spaţiul aerian al Golanului ocupat, elicopterele inamice israeliene au atacat poziţii din regiunea de sud cu mai multe rachete", a informat agenţia oficială de ştiri Sana, puţin după miezul nopţii.
Agenţia siriană de ştiri nu informează ce ţinte au fost lovite, menţionând doar că s-au înregistrat „daunele materiale”.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) care a informat, la rândul său, despre aceste atacuri, face referire la atacarea unor „poziţii militare ale forţelor regimului şi ale miliţiilor pro-iraniene” în cele două provincii învecinate Deraa şi Quneitra, din apropierea Golanului.
Luni, cu puţin timp înaintea zorilor, atacuri aeriene atribuite Israelului de către Siria au vizat împrejurimile Damascului. Trei civili au fost ucişi de schijele obuzelor care le-au lovit locuinţele, potrivit Sana. OSDH a susţinut că bombardamentele au vizat poziţii ale forţelor iraniene şi ale luptătorilor Hezbollahului libanez aflate la sud de Damasc. ONG-ul a raportat decesul a patru combatanţi.
În data de 20 aprilie, agenţia Sana a informat în legătură cu tiruri israeliene cu rachete asupra unor ţinte din deşertul central al Palmirei, atac care, potrivit OSDH, a vizat „posturi militare ale miliţiilor iraniene”. Raidul a ucis trei luptători sirieni şi şase străini, informează Agerpres.