Între 1200 și 3000 de europeni ar putea să se întoarcă acasă, după ce au luptat în rândurile militanților Statului Islamic în Siria și Irak.
Un raport al unor experți europeni, realizat în luna iulie pentru Comisia Europeană, face apel la guvernele țărilor UE să fie pregătite pentru a gestiona cu atenție această situație delicată.
Numărul „reveniților” ar putea fi chiar mai mare, în cazul în care „Califatul” ISIS „este învins din punct de vedere militar sau se prăbușește”, informează cotidianul Ouest France.
Dintre cei ce se vor întoarce, o mare parte sunt „femei și copii”, avertizează raportul, care spune că 30% s-au întors deja.
Potrivit raportului, „peste 42.000 de combatanți teroriști străini” au plecat să se alăture ISIS, din peste 120 de țări, între 2011 și 2016 – un aflux fără precedent în istoria Jihadului mondial.
Dintre aceștia, cel puțin 5000 au provenit din Europa.
Mobilizarea combatanților străini a atins apogeul în 2015, perpectivele revenirilor masive sunt „o preocupare serioasă și crescândă” în Europa, arată documentul Comisiei Europene, dat fiind că unii dintre cei ce revin au participat la atacurile de la Paris, din noiembrie 2015 sau la cele din 2014 și 2016, de la Bruxelles.
Motivele revenirii jihadiștilor pot fi numeroase, arată raportul: „Și-au pierdut iluziile”, „au remușcări” (sic!), „din oportunism (rămân radicalizați dar vor condiții mai bune de trai”, „pentru a se alătura unei celule jihadiste adormite din Europa” etc.