Candidata republicană la vicepreşedinţia SUA şi guvernatoare a statului Alaska, Sarah Palin, nu va coopera în ancheta care o vizează în statul său pentru abuz de putere, a declarat ieri purtătorul ei de cuvânt, calificând procedura drept părtinitoare, informează AFP.
"Cred că e corect să spun că guvernatoarea nu va coopera în această anchetă, atâta timp cât ea va fi părtinitoare şi condusă de indivizi partizani care au ajuns deja la concluziile lor", le-a spus Ed O'Callaghan jurnaliştilor, în oraşul Anchorage, din Alaska.
Sarah Palin face acum obiectul unei anchete conduse de parlamentul majoritar democrat al statului său, într-o afacere potenţial explozivă, spune Troopergate, citat de AFP.
Palin este bănuită că l-a concediat abuziv, în data de 11 iulie, pe şeful securităţii publice din Alaska, pe motiv că acesta ar fi refuzat să-l demită din poliţie pe un agent care era cumnatul guvernatoarei, aflat în divorţ cu sora lui Palin.
Palin, care a respins acuzaţiile de abuz de putere, a afirmat la începutul anchetei de la sfârşitul lui iulie, atunci când nu fusese încă desemnată drept candidată la vicepreşedinţie, că va coopera deplin.
Dar atunci, şapte înalţi responsabili ai administraţiei din Alaska şi membri ai cabinetului lui Palin au anunlat sau refuzat întâlnirile cu anchetatorii.
După O'Callaghan, Palin doreşte ca ancheta să le revină nu parlamentarilor, ci direcţiei de personal a statului Alaska, o instanţă administrativă din trei membri.