Un militar israelian a fost reţinut ieri, după ce a fost făcut public un clip video în care acesta tortura un palestinian, într-o localitate din nordul Cisiordaniei.
Soldatul trăgea, de la mai puţin de doi metri, cu gloanţe de cauciuc într-un tânăr de 27 de ani, încătuşat şi legat la ochi.
Scena a fost filmată la începutul lunii trecute, dintr-o casă din apropiere, de către o fetiţă de 14 ani, care a trimis apoi filmuleţul unei organizaţii umanitare.
Reprezentanţii armatei israeliene au pus la îndoială autenticitatea înregistrării, argumentând că filmul are mai multe tăieturi.