Palatul Parlamentului, hotel fără voie

Palatul Parlamentului, hotel fără voie

Un reporter de investigaţii al publicaţiei "Informaţia de Cluj" a reuşit performanţa să petreacă o noapte întreagă în Palatul Parlamentului fără să îi ia careva seama.

Reporterul Alexandru Covaşă şi directorul ziarului, Florin Otrocol, au intrat în Casa Poporului alături de un grup de străini, în urmă cu două săptămâni. Covaşa a rămas în Casa Poporului din dupa-amiaza zilei de 17 aprilie pana în dimineaţa zilei de 18 aprilie.

"M-am intrebat prima dată în viaţă dacă nu cumva sunt invizibil", a spus Covaşă pentru HotNews, referindu-se la "eficienţa" măsurilor de securitate de la Palat.

"E inadmisibil ca într-o clădire cum e Palatul Parlamentului, unde sunt atâtea instituţii ale statului, inclusiv cea mai importantă instituţie din România, Parlamentul, să se întâmple aşa ceva", a spus la randul sau, pentru HotNews, directorul ziarului Informaţia de Cluj, Florin Otrocol.

Alexandru Covaşa povesteşte, în ediţia de astăzi a ziarului, despre experienţa sa "sinistră" în Casa Poporului. Astfel că, cei doi au intrat în Palatul Parlamentului alături de un grup de turişti străini. La jumătatea traseului prin Palat, când tuturor li s-a permis să meargă la toalete, el şi reporterul s-au desprins de grup. La întoarcere, Alex nu mai era, apărand abia după 10 minute de rătăciri pe culoarele cladirii, în căutarea grupului.

"Am băut cafele, am dormit, am cărat mobilă, am făcut poze..."

Alexandru Covaşă s-a desprins din nou de grup şi nu s-a mai întors, rămănând în clădire după ce tot grupul părăsise Palatul, fără ca cineva să se sesizeze că lipseşte unul dintre "turişti". Reporterul a rămas înauntru până a doua zi dimineaţa, ţinând contact cu Florin Otrocol pe tot parcursul serii şi nopţii.

Timp în care, povesteşte Covaşă, "am trecut pe lăngă filtre, m-am plimbat pe holuri, am intrat in contact cu o groază de lume, am stat la bar, am băut cafele, am mâncat, am dormit, am cărat mobilă cu liftul, am făcut poze. Nu am trezit nicio suspiciune. Nimeni nu mă vedea. Iar la ieşire, am ieşit ca şi când aş fi ieşit din redacţia noastră: deşi nu era multă lume, o singură femeie de serviciu s-a răţoit că am călcat pe unde spălase ea".

La 09:00 dimineaţa Florin Otrocol s-a dus şi l-a luat de la Palat.

În urma celor întâmplate azi noapte în clădirea Palatului Parlamentului, preşedintele Camerei Deputaţior, Bogdan Olteanu, i-a cerut astăzi secretarului general al instituţiei, Titu Gheorghiof, să demareze o anchetă internă

Ne puteți urmări și pe Google News