Pactul secret cu Tripla Alianță - compromis tactic. De ce oare făcuse Ion C. Brătianu acest pas?

Pactul secret cu Tripla Alianță - compromis tactic. De ce oare făcuse Ion C. Brătianu acest pas?

Primii doi ani anteriori proclamării independenţei (1876-1877) cunoscuseră o guvernare liberală. Primul deceniu de după cucerirea independenței a fost sub o guvernare liberală (1878-1888).

Deşi liberalismul era sinonim cu progresul instituţional şi al structurilor sociale, liderii liberali erau interesaţi de progres în măsura în care nu li se afecta structura privilegiilor lor de burghezi, ridicaţi fie din mari proprietari decişi să optimizeze producţia pe proprietăţile lor, fie din negustori, industriaşi, bancheri sau chiar specialişti care lucrau în mediul guvernamental şi intelectual.

Pactul secret și progresul cu pași mărunți

La rândul lor, conservatorii fără a exclude interesul pentru mica proprietate şi de micii meşteşugari, doreau ca să fie antrenaţi în circuitul politic doar acei agricultori şi producători rentabili, adică foarte puţini.

Paradoxul epocii este acela că ambele curente doreau progresul politic în condiţiile menţinerii corpului civic existent la acea dată. Adică, majoritatea locuitorilor, supuşi servituţilor serviciului militar, era obligată să-şi servească ţara, dar să nu beneficieze de niciun drept care să decurgă din asta. Nici măcar în această perioadă, când România era pe deplin independentă, nu sunase ceasul înnoirii instituţionale.

La Bucureşti domnea o dinastie germană

Încă se aştepta un moment potrivit, unul în care să se ajungă la consens între social şi politic. Independenţa naţională adusese cu ea şi necesitatea configurării unei politici externe ferme în contextul epocii.

Deşi Franţa era pasiunea clasei politice, la Bucureşti domnea o dinastie germană, o ramură a celei conducătoare la Berlin, iar aceasta voia să împingă România într-un context geopolitic convenabil Triplei Alianţe, constituite în 1882 şi care grupa Austro-Ungaria, Germania şi Italia.

Cum România avea cu AustroUngaria un diferend vechi de secole prin oprimarea românilor ardeleni, o alianţă cu aceasta putea, în condiţiile de atunci, să fie votată de Parlament, dar poporul în sine, fără drepturi politice, s-ar fi opus vehement.

Pactul secret și pericolul rusesc

Faptul că Rusia luase sudul Basarabiei în 1878, dând la schimb Dobrogea, lăsase un gust amar. Atât de mare era atitudinea antirusească, încât erau voci care spuneau ca Dobrogea e cadou otrăvit, deşi avantajele geostrategice erau evidente: România devenea riverană Mării Negre, ceea ce îi putea revitaliza comerţul internaţional.

Aşadar, orice încercare de a se opune alianţei cu Asutro-Ungaria, ceea ce de facto era o trădare a interesului naţional, era o atitudine filorusă, fapt deseori rostit de la tribuna Parlamentului.

Atunci Carol I şi premierul Ion C. Brătianu au ales calea înţelegerii secrete, a asumării unei alianţe secrete, peste capul Parlamentului, profitându-se de anumite prevederi constituţionale care ofereau suveranului iniţiativa politicii externe.

Armă în eternul duel dintre Putere şi Opoziţie

Dacă primul ministru, la asumarea mandatului ştia de tratat, în concepţia cercurilor de la Bucureşti era suficient, deoarece suveranul însărcina un politician să formeze guvernul, erau organizate alegeri, câştigate de cel desemnat de suveran, deci decizia era cât se poate de democratică.

Această iniţiativă în nume personal era de natură să nu transforme alianţa într-o armă în eternul duel dintre Putere şi Opoziţie, cum se întâmplă cu chestiunea românilor ardeleni. Totodată, o recunoaştere a aderării la Tripla Alianţă punea de facto România în ipostaza deloc dorită de inamic al Rusiei.