Comerciantul care a vândut peștele mâncat de bolnavii decedați la spitalul din Murgeni recunoaşte că el nu a consumat ce a livrat la alţii, pe motiv că peștele provine dintr-o țară nesigură.
Pacienţi decedaţi la Murgeni. Octavian Bîgu, administratorul depozitului de unde călugării mănăstirii Florești au cumpărat peștele, din care s-au gătit meniurile consumate de pacienții Spitalului de Psihiatrie Murgeni, exclude varianta ca marfa vândută de el să fie cauza deceselor.
Pacienţi decedaţi la Murgeni. Ce spune comerciantul care a vândut peştele
Acesta spune că în 30 de ani de când desfășoară această activitate nu a auzit ca peștele să fi omorât pe cineva, scrie Vremea Nouă.
„Dacă peștele comercializat de mine avea probleme. Trebuia să mai fie și alte cazuri. Prin alte localități. Acolo alta a fost cauza deceselor și se va vedea asta după autopsie”, a declarat comerciantul.
Șeful depozitului Odelim din Bârlad a afirmat că slujitorii de la Mănăstirea Florești au cumpărat în jur de 42 de kilograme de carne de pește. Ultimele baxuri care mai erau pe stoc.
„De la mine au cumpărat călugării peștele pangasius. Au luat 50 de pungi, la 900 de grame punga. Dacă era probleme cu peștele ăsta, trebuia să fie și în alte localități. La mine în depozit a stat marfa 20 de zile. Nu se putea strica așa de repede. Peștele a fost adus din afară, că noi nu avem așa ceva, cel mai probabil din Norvegia. Acum nu mai am deloc pește din ăla, pentru că cei de la mănăstire au luat ultimele cinci baxuri. Ei au vrut mai mult. Dar eu nu am avut să le vând decât cinci baxuri”, a declarat adminstratorul depozitului.
Personal nu consumă, dar vinde la alţii
Deși în fiecare an vinde pangasius în cantități foarte mari, bârlădeanul a afirmat că el nu mănâncă asemenea peşte. Pentru că provine dintr-o țară nesigură.
Întrebați de ce comercializează o carne care nu e sănătoasă, lucrătorii de la depozit au precizat că ei procedează la fel cum o fac și cei care vând țigări sau băuturi alcoolice.
Acesta spune că toată marfa a fost vândută legal, pe factură, prin urmare autoritățile statului nu au avut motive pentru ce să îl amendeze. „Eu nu am auzit, în 30 de ani, ca cineva să moară de la pește. Din punctul meu de vedere, cauza e alta. Nu am fost amendat pentru că am vândut totul cu factură, totul a fost legal. Peștele a fost depozitat în condiții optime. Dacă lași un pui în congelator 30 de zile nu se strică, asa si cu peștele”.
Întrebat dacă el a consumat carne de pangasius, Octavian Bâgu a recunoscut că nu, pentru că țara de proveniență a acestui pește este una nesigură. „Eu n-am consumat pangasius pentru că nu mănânc așa ceva. Ați auzit că pangasius e crescut în Taiwan și Taiwan-ul…”.
Pagienţi decedaţi la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni
Spitalul de Psihiatrie din Murgeni, cu trei pacienți decedaţi după ce s-au intoxicați cu pește stricat, a fost amendat cu 12.000 de lei.
Un număr de 14 pacienți din cei 15 internați la spitalul din Bârlad sunt în stare bună și urmează să fie externați în următoarele zile. Un alt pacient este in stare gravă la ATI.
Pacienții de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni ar fi primit mâncare de pomană de la Mănăstirea Florești. În pachete se aflau ciorbă de perișoare și pește Pangasius. La Spitalul din Bârlad au fost transferați 8 pacienți, având simptomele unei toxiinfecții alimentare. Unele surse au spus că pacienții de la spital ar fi mâncat pește la conservă.
Conducerea Spitalului Murgeni crede că bolnavii ar fi avut de suferit după ce au luat marţi masa de prânz.
„Noi credem că situaţia s-a produs în urma servirii mesei de prânz din cursul zilei de ieri. Avem un total de aproximativ 140 de pacienţi care au mâncat peşte. Avem trei pacienţi decedaţi în cursul zilei de astăzi, cu simptomatologie diareică, urmată de vărsături şi stop cardiorespirator şi un alt pacient transferat azi la Spitalul Bârlad”, a declarat administraţia Spitalului Murgeni.