Implementarea acordului de pace în Nagorno-Karabah se izbește de cîteva obstacole. Și azerii și armenii nu par dispuși să dea înapoi în cazul unor chestiuni precum eliberarea ostaticilor și minele terestre, scrie publicația NationalInterest.

Al doilea război din Nagorno-Karabakh între Armenia și Azerbaidjan a schimbat status quo-ul care dura de zeci de ani. Ca urmare a operațiunilor militare de succes, armata azeră a eliberat mai multe districte și sate, inclusiv capitala culturală a Azerbaidjanului, orașul Shusha.

În timpul celui de-al doilea război din Karabah, forțele armate azere și armene au folosit toate tipurile de arme grele, inclusiv rachete cu rază lungă de acțiune. Unii experți susțin că Armenia a folosit și rachete Iskander-E împotriva Azerbaidjanului în timpul războiului.

Operațiunile militare au fost oprite în urma intervenției rusești, la 10 noiembrie 2020, când Azerbaidjanul, Armenia și Rusia au semnat Acordul trilateral. Odată cu acordul de încetare a focului din noiembrie, Moscova a devenit un garant-cheie pentru încetarea focului și pacea din regiune. În conformitate cu Acordul din noiembrie, în regiunea Nagorn-Karabakh au fost desfășurați 1.960 de militari, 90 de vehicule blindate și 380 de autovehicule și echipamente speciale. Iar „Centrul comun ruso-turc pentru monitorizarea încetării focului” a fost deschis în Agdam pentru a monitoriza punerea în aplicare a încetării focului.

Acordul de încetare a focului  a devenit un document important care a pus capăt operațiunilor militare.

Un semnal pozitiv a venit la 11 ianuarie 2021, când vicepremierii Azerbaidjanului, Rusiei și Armeniei s-au întâlnit la Moscova pentru a discuta despre punerea în aplicare a clauzelor acordului din noiembrie. Aceasta a fost prima întâlnire trilaterală pentru a discuta pacea în regiune. Au convenit să înființeze subgrupuri de experți care să se ocupe de furnizarea de transport, inclusiv securitate, frontieră, vamă, sistem sanitar.

În ciuda acestor dinamici pozitive, există încă provocări și dificultăți în implementarea clauzelor acordului din noiembrie. Tranzitul forțelor armate armene și al armelor prin coridorul Lachin către Karabakh, precum și retragerea forțelor armate armene din teritoriile azere, sunt două chestiuni îngrijorătoare.

În plus, există două probleme pe care Armenia și Azerbaidjanul nu au putut până acum să le rezolve. Primul este statutul celor 62 de soldați armeni pe care forțele militare azere i-au capturat la jumătatea lunii decembrie, la o lună după semnarea acordului de pace. Soldații au refuzat să accepte acordul de pace, au continuat operațiunile militare împotriva armatei azere și au ucis trei militari și un civil. Baku îi acuză pe aceștia de terorism și, spre deosebire de alți prizonieri care au fost trimiși acasă, cei 62 de soldați nu au fost returnați Armeniei.

Azerbaidjanul a eliberat totuși un cetățean libanez, Maral Najaryan, care fusese reținut în Karabakh. Femeia a intrat ilegal pe teritoriul azer, încălcând legea azerbaidjană. În plus, Baku a returnat deja cadavrele a 1.400 de militari armeni, a facilitat ajutorul umanitar comunității armene din Karabak și a permis armenilor să viziteze mănăstirea Khudavang din regiunea Kalbajar, din Azerbaidjan. Nu ultimul rând, a permis transportul de gaz natural rusesc către Armenia, prin Azerbaidjan. Prin aceste acte, Baku și-a arătat bunăvoința și disponibilitatea pentru reconcilierea viitoare.

În schimb, Azerbaidjanul cere Armeniei să ofere hărți ale câmpurilor minate.

După sfârșitul războiului, moștenirea minelor terestre a rămas o provocare semnificativă post-conflict. Regiunea Karabakh are una dintre cele mai mari probleme de contaminare a minelor din spațiul post-sovietic. Eliminarea lor este un proces dificil fără hărți ale câmpurilor miniere. Refuzul Armeniei de a furniza hărți ale câmpurilor cu mine către Azerbaidjan ar putea submina viitoarele eforturi de pace.

Potrivit Agenției de specialitate din Azerbaidjan, în urma războiului de 44 de zile, au fost găsite și distruse cel puțin 750 de rachete neexplodate, 4.500 de mine antipersonal și 2.000 de mine anti-tanc.

Scara contaminării cu minele terestre și alte tipuri de muniție neexplodată este mare, așa că va fi nevoie de câțiva ani pentru a curăța complet teritoriu. De aceea, Armenia ar trebui să furnizeze hărți miniere Azerbaidjanului și forțelor de menținere a păcii ca indiciu al intenției sale de pace.