Pacea de la Ştefăneşti

Pacea de la Ştefăneşti

Odată cu decizia anulării votului electoral din comuna ilfoveană, luptele de stradă de la turul întâi al localelor au lăsat loc vechilor prietenii şi hazului de necaz.

După ploaia de flegme ce s-a abătut asupra celor două secţii de votare din comună, condimentată din plin cu intrigi şi mesaje electorale în sol major, în interpretarea lui Adrian Minune, Ştefăneştiul se pregăteşte, din nou, de alegeri locale. Localitatea ilfoveană care a ţinut, timp de câteva zile, capul de afiş al emisiunilor de ştiri şi unde autorităţile au decis repetarea alegerilor pe motiv de nereguli, a intrat, în acest timp, în ritmul normal orică rei comunităţi mici din România: mersul la crâşmă, statul pe străzi la poveşti, fluieratul fetelor care se unduie pe marginea drumului şi, ceva mai rar, munca.

Şi numele Angel Rababoc şi Aurel Pârvu, cei doi contracandidaţi la funcţia de edil al Ştefăneştiului, au fost înlocuite subit, din conversaţiile oamenilor, cu adevăratele probleme ale unei urbe respectabile. Maşina cu bere a întârziat şi „o să vină cu ea caldă, de nu poţi s-o bei“, un om care doarme de aproape o zi în faţa crâşmei şi despre care nimeni nu ştie mai nimic şi un soi de mireasmă, extrem de neplăcută, care se ridică dinspre lacul din zonă şi a cărei origine nu a fost, deocamdată, identificată.

BĂTAIE PE VOTURI

Proces electoral cu leşinuri

La 1 iunie, românii din faţa televizoarelor erau martorii celor mai grave incidente electorale din ultimii ani. Scandalul din Ştefăneşti, Ilfov, alimentat în zilele anterioare votării cu sume de bani date alegătorilor şi alte „atenţii electorale“, a izbucnit în momentul în care preşedintele Secţiei de votare nr. 2, din localitate, a decis să închidă secţia. Cauza: 200 de alegători s-au înghesuit să intre simultan în sediu. Procedeul s-a soldat cu mai multe leşinuri, spargerea gardului de protecţie ridicat de jandarmi şi, în final, separarea în două cozi a alegătorilor prezenţi: simpatizanţii PNG şi cei ai candidatului PSD. Suspiciuni grave au planat, în următoarele zile, atât asupra modului de intervenţie al forţelor de ordine, dar şi asupra procesului electoral în sine, în condiţiile în care au existat acuzaţii potrivit cărora simpatizanţii PNG ar fi fost împiedicaţi să voteze. La final, BEC a decis anularea scrutinului şi repetarea alegerilor.

PROBLEMA MAJORĂ

„Ăsta e snack-bar, nu primărie“

Centrul de comandă al lui Tinel este vizavi de primărie. Adică exact masa cea mai de soi de la teresa din centrul Ştefăneştiului. De aici, cu un pahar de bere în faţă şi ochii roşii de la fumul de mici ce-l atacă frontal, Tinel aruncă priviri mustind de ură spre clădirea din faţa sa. Nemulţumirea lui nu se leagă însă de vreunul dintre cei doi candidaţi, ci, într-un mod neaşteptat, de clădirea însăşi.

„Uitaţi-vă la clădirea asta. Cât de urâtă e, Doamne-Doamne… Demolaţi primăria, radeţi-o complet! E iarba cât casa, gunoaie, în alte locuri e frumos, panseluţe, d’alea-d’alea“, urlă Tinel, sub privirile compătimitoare ale unor meseni afundaţi în mititei.

Tinel are şepcuţă verde, frumoasă, cu PNG, dar vrea „să şteargă scrisul că e urât aşa“. După un scurt periplu în încăperea din spate, de unde iese mult mai satisfăcut şi în zgomotul apei trase, Tinel se pune pe „dezvăluiri incendiare“.

„Păi, voi credeţi că asta e primărie, bă? Aicea toată lumea face ce vrea. Vrei să bei o bere noaptea, la unu, două, unde te duci? Păi, la primărie, normal! Snack-bar, asta e primăria de la noi, nu ca la alţii frumoasă şi curată…“

Avântul revoluţionar al lui Tinel este domolit rapid de ceilalţi participanţi la eveniment. Acesta primeşte un pahar de bere proaspătă şi se aşază resemnat şi neînţeles, cu spatele la clădirea incriminată, semn că ruptura dintre cetăţean şi instituţie este definitivă. Face semn cu mâna că o nouă serie de dezvăluiri stă să vină, dar plasamentul prost, lângă trei bărbaţi care îi aruncă priviri încruntate prin sticlele de pe masă, îl tot împiedică să continue.

„Filat“ din lateral şi, mai nou, frontal, de femeia care vinde bere la sticlă, Tinel se închide iremediabil în el însuşi, proces întrerupt, doar pentru câteva secunde, de izbirea şepcuţei PNG-iste de masă.

PREGĂTIRI DE VOT „Nu s-au mai dat bani, oamenii sunt mai calmi şi ei…“

După alegerile cu scandal de la începutul lunii, simbolul comunei Ştefăneşti a devenit repartiţia locuitorilor în două cozi separate, politizate în PSD şi PNG. Imaginile de atunci surprindeau nişte persoane asudate, aflate în pragul leşinului, împărţindu-şi cu generozitate înjurături, la un pas să se bată cu jandarmii sau între ei.

Între timp, taberele războinice par să-şi fi luat definitiv tălpăşiţa, lăsând în urmă nişte rude şi prieteni ale căror singure motive de ceartă sunt o poantă mai deocheată la adresa soţiei cuiva sau refuzul de a-i împrumuta tractorul pentru o oră la câmp. Aşa se face că, ieri, foştii „războinici“ puteau fi văzuţi pe străzi sau la terase, îmbrăcaţi în echipamentele verzi şi roşii, relaxaţi şi cu poftă de râs.

„Ce dracu’ a fost, domne, data trecută? De râsul lumii, nu alta. Stăteam la coada aia acolo, mă luau ameţelile de la căldură şi-i vedeam pe ăştia de prin sat urlând unii la alţii. I-am şi zis lu’ ăsta (n.r. - arată cu mâna spre un alt bărbat care îl priveşte ca o femeie alintată): «Ce faci, băi, Mitică? Păi, ne călcăm aşa în picioare şi dup’aia ne ducem să ne râdem de prostu’ de fi-tu?»“, spune râzând, de deasupra unei burţi respectabile, un bărbat cu „numele clasificat“.

3.600 este numărul aproximat al persoanelor cu drept de vot aşteptate, duminică, la urnele din Ştefăneşti, Ilfov

Preluând parcă „modelul urbanistic“ al aşezământului, două case sărăcăcioase (pe care se pot face studii asupra gravitaţiei) - o vilă pe care nu o poţi cuprinde întreagă dintr-o singură privire, oamenii din Ştefăneşti discută despre viitoarele alegeri în cea mai perfectă dezordine aşezată. Baştani cu lanţuri de aur tip motoretă spânzurate de gât, alături de bărbaţi şi femei cu hainele rupte şi jeg sub unghii de poţi să umpli un ghiveci de flori.

„Aşa e aici, la noi, foarte frumos. Dacă treci după o maşină, pe uliţă, înghiţi la praf cât pentru o zi, economiseşti banii de mâncare“, spune Nicu Barbuceanu. „Sperăm să fie mai bine duminică. Eu, de exemplu, n-am reuşit să votez data trecută. Da’ lasă, bine că a reuşit domnul Adrian Minune, care, de atunci, n-a mai dat pe aici. Nu s-au mai dat nici bani, oamenii sunt mai calmi şi ei. Să ne ajute Dumnezeu să trecem şi peste asta cu votul“, încheie Nicu.

Tinel, locuitor Ştefăneşti: "Demolaţi primăria, radeţi-o complet! Cât de urâtă e, Doamne- Doamne… În alte locuri e frumos, panseluţe, d’alea-d’alea." Nicu Barbuceanu, locuitor Ştefăneşti: „Aşa e aici, la noi, foarte frumos. Dacă treci după o maşină, pe uliţă, înghiţi la praf cât pentru o zi, economiseşti banii de mâncare“ CANDIDAŢII Două partide, un nume comun: Gigi Becali

Principalii doi candidaţi care se vor înfrunta, din nou, duminică, în Ştefăneşti sunt PSD-istul Aurel Pârvu (dreapta) şi reprezentantul PNG, actualul edil al comunei, Angel Rababoc (stânga). Numele care realizează translaţia între aceştia este cel al lui Gigi Becali. În fapt, Aurel Pârvu este finul lui Becali şi, după propria mărturie, ar fi făcut primii bani chiar ajutat de naşul său, care l-a sfătuit când şi unde să cumpere terenuri. Odată ce Pârvu a intrat în PSD, relaţiile cu Becali s-au răcit. Preşedintele PNG a reacţionat la mutarea finului, luându-l în propriul partid pe Angel Rababoc, la acel moment în PSD, şi garantându-i o nouă candidatură pentru Primăria Ştefăneştiului.

Ne puteți urmări și pe Google News