Păcăliciul zilei. Florin Cîțu, nu printre cei mai Păcălici, dar cel mai Păcălici

Păcăliciul zilei. Florin Cîțu, nu printre cei mai Păcălici, dar cel mai Păcălici

Răspunsurile și declarațiile premierului Florin Cîțu țin mai mult de halucinație, decât de raportarea lucidă la realitate. Lăsând la o parte faptul că nici nu prea se înțelege ce vorbește, pentru că mai mult bolborosește.

Florin Cîțu nu pare să înțeleagă ceea ce este întrebat de jurnaliști, răspunde alăturea, iar când înțelege tema, minte senin.

Emisiune de Mirel Curea

Reporteri, zilele trecute:

„Domnule prim ministru, pe ce studii v-ați bazat decizia de a închide magazinele la ora 18.00 în week-end?”

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebare mai clară decât atât nu cred că există. Adică, domnule de la ce-ați plecat, care a fost premiza? „1 și cu 1” e o premiză. „Egal 2” e concluzia.

„Dumneavoastră”, continuă reporterul, „ați văzut cozile formate în ultimele zile?”

Îi vine și cu efectul reporterul și îi arată, îl întreabă. Care a fost premiza, poate proastă, de s-a ajuns la această consecință? Cozi formate în ultimele zile, aglomerație.

Ce răspunde Cîțu?

„Observăm că după ce am luat decizia de a reduce programul magazinelor în week-end, a scăzut numărul de noi cazuri de infectări. Deci decizia a fost bună. V-a plăcut?”

Continuă tot el:

„Este foarte important să înțelegem măsurile luate și să vedem ce facem în perioada următoare”.

Deci e jale, nicio logică. Tot el continuă.

„Nu printre cele mai relaxate, măsurile din România sunt cele mai relaxate din Uniunea Europeană.”

Deci nu „printre cele mai relaxate”, dar sunt „cele mai relaxate”.

Tot el spune:

„România încă păstrează măsurile cele mai relaxate din Uniunea Europeană, astăzi.”

Deci, reiau. „Nu printre cele mai relaxate”, dar sunt „cele mai relaxate”.

Premierul României minte

Minte!

În Germania, masca este obligatorie în spațiile închise, locuri aglomerate, inclusiv în parcări. Și-atât.

În Finlanda, restricțiile sunt lejere: masca e obligatorie doar în mijloacele de transport în comun și recomandată în interior. Restaurantele funcționează cu capacitatea redusă. Școlile funcționează normal.

În Anglia, școlile sunt deschise, iar elevii sunt testați de două ori pe săptămână.

În Olanda, masca nu este obligatorie în aer liber, ci doar în magazine sau spațiile publice aglomerate.

În Belgia, masca este obligatorie doar în centrul orașului sau acolo unde se produc aglomerări de persoane: în mijloacele de transport și în spațiile închise.

În Suedia, viața este cvasi-normală. Totul e deschis. Copiii merg la grădinițe și școli. Doar stadioanele sunt închise.

Poate n-ar fi greșit ca premierului României să i se facă în fiecare dimineață, atunci când ajunge la birou, precum sportivilor înainte de a intra în competiții, un control anti-doping.