Ăştia n-au deloc simţul ridicolului! Dar, ce zic eu, lor le lipseşte, de fapt, bunul simţ…
M-am gândit – uitându-mă la ei şi la toţi ceilalţi aidoma lor, firimituri de resturi (sic!) umanoide căzute de pe masa din Cer, la care Dumnezeu stă de atâta vreme la o cină prelungită cu Darwin – că singura lor performanţă este de a fi transformat caricatura într-un mod de viaţă.
Aceste fantoşe ale umanului au coborât în pâclă comicul – chiar şi acela strepezit şi cu gust amar, precum râsul mânzeşte – l-au lăsat să piară în bezna grotescului (bineînţeles că vine de la „grotă”!!). Ei au schingiuit logica, au torturat normalul, au pocit firescul, au stâlcit naturalul şi le-au aruncat în hârdăul plin cu propriile lor măsuri cu care apreciază lumea.
Au făcut să alunece prostia cu panaş, trufia ţanţoşă, fudulia fără margini direct în parodia fără pildă. (NOTĂ: Ce frumoasă şi corectă, până la urmă, omofonie între două noţiuni aflate destul de departe una de alta!… Şerban Cioculescu, despre care circulă o serie de snoave legendare, cu dichis, adică inteligente, se spune că, la examene, atunci când câte o biată studentă topită de emoţie abia şoptea răspunsul la întrebarea de pe bilet, odată nu mai răbda, trezindu-se parcă dintr-un soi de somnolenţă şi-i striga nefericitei, ducându-şi palma pâlnie la ureche: „Mai tare, drăguţă, mai tare, te rog…că singura mea fudulie e la ureche!”).
Sigur, e mai puţin important că tocmai Dragnea şi Grindeanu participă la „încoronarea” lui Trump (cum bine spunea un strălucit comentator, Paul Dragoş Aligică, de ce ar fi vinovată America de rezultatul votului a 18% din populaţia României, dacă ea însăşi a dorit asta?!).
Covârşitoare e însă realitatea. Şi anume, că, la o investigaţie mai aprofundată, s-a aflat că s-au băgat singuri în seamă, ei neprimind de fapt o invitaţie oficială, ci şi-au cumpărat bilete de favoare (preţurile sunt de până la 30.000 de dolari bucata!), pe care însă – conform structurii lor eminamente bicisnic-mârlăneşti – au început să le fluture, minţind enorm că sunt musafirii proaspăt alesului preşedinte al SUA. Când ei, de fapt, vor sta în rând cu toată ghiotura de gură-cască de pe gazonul Casei Albe.
Dar ce mai contează un astfel de detaliu minor, dacă judecata dreaptă a fost lovită peste gură şi apoi scăpată în hazna, precum în exemplul cu celebra felie de pâine, iar, peste toate, turma de bizoni votanţi consideră asta un privilegiu din cale-afară de gustos?!
Eu cred că, datorită crizei genomului obişnuit de la noi, nici măcar cei doi eroi emblematici ai eposului nostru popular (amintiţi în titlu!) nu mai par atât de idioţi. Drept care, s-ar putea să-i ofensăm.
Cât despre „feciorul” lui nenea Iancu, acela e deja ministru… De pildă, al Justiţiei!
Recomandările noastre
