Ozonul, panaceu în dureri de spate, impotenţă şi riduri

Ozonul, panaceu în dureri de spate, impotenţă şi riduri

Terapia cu ozon tratează cu succes durerile de spate şi bolile reumatismale, dar şi impotenţa, bolile de stomac şi celulita. Tehnica e disponibilă în spitale de stat, dar şi în clinici private.

Ozonul este folosit din timpuri străvechi pentru sterilizarea şi purificarea apei, fiind antiseptic şi antimicrobian. Mai puţin ştiut este faptul că se foloseşte şi în medicină, pentru tratarea multor boli, de la celulită până la disfuncţii erectile, hernii de disc, boli reumatismale, infecţii şi chiar ca adjuvant în tratarea cancerului. Sângele amestecat cu ozon este reintrodus în corp Ozonoterapia constă în injectarea subcutanată, musculară, intraarticulară sau insuflarea intrarectală sau vaginală a unui amestec de oxigen şi ozon. Amestecul gazos este generat de un aparat special care foloseşte oxigen pur. Din acest oxigen, o mică parte este transformată în ozon, iar amestecul rezultat este folosit în tratamente. "Insuflarea rectală este un fel de clismă. Printr-o sondă transanală se introduce ozon până în colon, care se absoarbe în sânge şi stimulează metabolismul şi imunitatea. Un alt mod de administrare este prin autohemotransfuzie, adică recoltarea unei cantităţi de aproximativ 150 ml de sânge, amestecarea lui cu oxigen şi ozon şi reintroducerea lui în corp pentru un efect antioxidant", explică Petre Dinu, medic ortoped cu competenţe în ozonoterapie, de la cabinetul cu acelaşi nume, din cadrul Policlinicii Vitan din Bucureşti. Calea de administare este stabilită de medic în funcţie de boală şi de severitatea ei. "Dacă boala este agresivă sau în stadiu avansat, apelăm la autohematotransfuzie, dacă e vorba de contuzii, hematoame, riduri, vergeturi, celulită, facem injecţii subcutanate cu ozon care umflă pielea şi dizolvă grăsimea", adaugă medicul Petre Dinu. Pune sângele în mişcare şi tratează impotenţa Pentru a beneficia de efectele ozonoterapiei, este nevoie iniţial, indiferent de afecţiune, de 10-15 şe din ţe (cam 2-3 şedinţe pe săptămână), urmate de tratament de întreţinere (cam una-două şedinţe pe lună). Printre problemele care pot fi rezolvate cu ozon se numără celulita, care poate fi prevenită şi combătută prin injecţii subcutanate cu "aer curat" şi prin consum de apă îmbogăţită cu ozon. Acesta activează circulaţia sângelui, stimulând detoxifierea şi eliminarea toxinelor. Şi impotenţa se poate trata prin terapia cu ozon, recomandându- se mai ales bărbaţilor care au contraindicaţie la Viagra şi alte pastile de acest gen. Ozonoterapia are acelaşi mecanism de acţiune ca medicamentele vasodilatatoare: eliberează oxid nitric, care dilată vasele de la nivelul penisului. Procedura durează 20 de minute, iar efectele se instalează în aceeaşi zi şi durează cam 48-72 de ore. O cură completă necesită 10-15 şedinţe (una la trei zile), urmată de tratament de întreţinere (o şedinţă la o săptămână sau o lună). "Pentru că intensifică circulaţia sângelui, ozonul ajută şi la tratarea varicelor. Pentru infecţiile cu fungi (cum este candidoza), se fac insuflări vaginale", precizează medicul Petre Dinu. Ozonul se foloseşte şi în tratarea durerilor lombare şi a herniilor de disc încă din 1983, iar în unele cazuri, rata de vindecare a fost de 95%. "Metoda constă în administrarea unui amestec de oxigen şi ozon în musculatura din vecinătatea vertebrelor sau a zonei cu hernie, timp de 8-14 şedinţe. Injecţia este, în general, nedureroasă, cu excepţia unei dureri localizate de scurtă durată", spune specialistul. Cu ajutorul ozonului, se reduce durerea şi inflamaţia şi este stimulată producţia de colagen necesară pentru regenerarea ţesutului. Aceste efecte sunt valabile şi în cazul artrozelor, artritelor şi altor probleme ale articulaţiilor. Ozonoterapia nu vindecă cancerul, dar ajută bolnavii să reziste mai bine la chimioterapie, oxigenează sângele şi scade ritmul de multiplicare a celulelor maligne. Alte efecte dovedite ale terapiei includ scăderea colesterolului total, stimularea imunităţii, ameliorarea depresiei. Tot în cabinetele medicilor se vând şi sticle de apă cu ozon, care e complet purificată de stafilococi, streptococi, E. Coli. Această apă ajută la refacerea dezechilibrului florei intestinale şi la eliminarea toxinelor, îmbunătăţeşte metabolismul, elimină respiraţia urât mirositoare şi ameliorează gastritele, ulcere, infecţiile cu Helicbacter Pylori. OFERTE Unde se face terapie cu ozon Tratamentele cu ozon sunt disponibile în unităţi medicale de stat precum Spitalul Universitar din Bucureşti ori Spitalul Militar Central, dar şi la Centrul Medical "Dr. Tiron" din Capitală, la Policlinica Vitan, la Delta Hospital sau Centrul Medical "Victor Babeş" . "Şedinţele de ozonoterapie au efectul fizioterapiei, relaxează musculatura, reduc inflamaţiile. Există însă şi un tratament mai complicat cu ozon care se face intradiscal şi care, în clinici private, costă 2.000 de lei", explică medicul Rareş Nechifor, specialist în radiologie intervenţională. În spitalele de stat, costurile tratamentelor sunt acoperite prin asigurări. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/wSaxIV7fngI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News