Ovidiu Tender, încă un pas spre prescrierea faptelor

Ovidiu Tender, încă un pas spre prescrierea faptelor

Curtea de Apel București judecă astăzi un nou termen din dosarul Rafo-Carom, caz în care afaceristul Ovidiu Tender a fost condamnat de tribunal la 11 ani și patru luni închisoare.

 În urmă cu aproape două săptămâni, magistrații care judecau cazul au fost schimbați la cererea avocaților lui Tender. Judecătorii Camelia Bogdan și Daniel Donțete au fost înlocuiți deoarece s-ar fi antepronunțat, decizia fiind luată de alți doi colegi judecători de la Curtea de Apel București. Odată cu hotărârea respectivă s-a decis și ridicarea sechestrului pus pe afacerile familiei milionarului.

Tender nu a fost în sală și a susținut că s-a internat în Franța deorece urmează să se opereze pe cord. Astăzi, cazul va fi analizat de judecătorii Mihai Mihalcea și Georgiana Tudor. Având în vedere că primul magistrat l-a condamnat anul trecut pe Marian Iancu, prietenul lui Tender și coinculpat în dosar, avocații vor cere, cel mai probabil și înlocuirea acestuia. Astfel, ei câștigă timp prețios, în condițiile în care există voci care au susținut că faptele de înșelăciune din acest caz se prescriu pe 9 iunie. Dosarul Rafo - Carom, cu o miză de 43 de milioane de euro, se amână de 9 ani. Despre acest dosar, Tender a susținut că a cedat la un preț subevaluat o afacere profitabilă către fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. Fostul procuror l-ar fi învățat ce să facă pentru a scăpa de pedeapsă.