Otrăvirea lui Navalnîi: Putin afirmă că nu vede niciun motiv întemeiat pentru o anchetă

LA LIBRE BELGIQUE (Belgia), 11 decembrie 2020 - Vladimir Putin a declarat că nu vede niciun temei pentru deschiderea unei anchete în Rusia cu privire la otrăvirea principalului oponent rus Aleksei Navalnîi, victima unui presupus atac cu un agent neurotoxic în vară.

„Dacă o persoană aproape că a murit nu înseamnă că trebuie deschisă o anchetă penală de fiecare dată”, a spus Putin într-o ședință a Consiliului consultativ pentru drepturile omului la Kremlin, al cărei text integral a fost publicat vineri.

La sfârșitul lunii august, opozantul și activistul anticorupție Aleksei Navalnîi s-a simţit foarte rău în timpul unui zbor în Siberia. După două zile de spitalizare, a fost autorizat pentru tratament de urgență în Germania, la presiunea apropiaţilor săi.

Potrivit a trei laboratoare europene, în special francez și german, ale căror concluzii au fost confirmate de Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok, o substanță concepută de specialiști sovietici în scopuri militare.

Încă în recuperare în Germania, adversarul l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că se află în spatele otrăvirii sale, o acuzație respinsă de Moscova.

De asemenea, diplomația rusă i-a acuzat în repetate rânduri pe europeni că nu doresc să transmită datele medicale ale lui Navalnîi în Rusia, denunțând refuzul lor de a coopera în această chestiune.

„Procuratura rusă le-a cerut în repetate rânduri colegilor săi (europeni) să trimită cel puțin o concluzie oficială scrisă la sfârșitul examinărilor”, a amintit Putin. „Experții noștri sunt gata să plece în străinătate - în Franța, în Germania (...) la acești experți care susțin că au găsit substanțe toxice militare”, a spus el. „Dar nimeni nu ne invită (...) și nu ni se oferă date oficiale sau materiale biologice”, a continuat Vladimir Putin.

Potrivit liderului de la Kremlin, Rusia „va ancheta cu plăcere această chestiune și o va face extrem de minuţios”. „Arătaţi-ne unde este acest Noviciok!”, a tunat președintele rus. „Dar nimeni nu ne dă nimic (...) și asta este problema”, a subliniat el.

Potrivit informațiilor, autoritățile ruse respinseseră în trecut orice idee de otrăvire sau acuzaseră uneori serviciile secrete occidentale, pe apropiaţii domnului Navalnîi sau chiar pe opozant că ar fi autorii otrăvirii.

Sursa

Traducerea: Rodezia Costea, RADOR