„În căutarea lui Sugar Man” este un documentar câștigător al premiului Oscar, care scoate la iveală uimitoarea poveste a muzicianului mexican-american Sixto Rodriguez. Artistul a renunțat la muzică după lansarea celor două albume „Cold fact” (1970) și „Coming from reality” (1971), continuând să trăiască în sărăcie și neștiind că în Africa de Sud piesele sale au devenit imnurile epocii apartheidului. Rodriguez își ducea traiul în Detroit, unde muncea pe șantier sau în fabrici, pentru bani care de-abia îi ajungeau de pe o zi pe alta și habar n-avea că devenise o legendă, la 13.000 de km distanță. Până când fanii săi, mai numeroși decât cei ai lui Elvis Preasley sau Rolling Stones, au dat de el.

În căutarea visului american, părinții săi au emigrat în 1920 din Mexic. Sixto Rodriguez s-a născut în 1942 și avea doar 16 ani când a început să cânte la chitara familiei, în speluncile Detroit-ului, versurile sale fiind în scurt timp comparate cu cele ale lui Bob Dylan.

Viața trăită pe străzi și în ghetouri l-a inspirat să compună, astfel încât noaptea, după ce termina cu demolatul și șantierele, se transforma într-un mesager poetic-melodic care cânta despre problemele oprimaților.

Artistul cânta timid, cu spatele la public

În , 69, artiștii Mike Theodore și Dennis Coffey l-au descoperit în timp ce cânta în barul The Sewer (Canalul). Au rămas perplecși când, după o perdea groasă de fum, li s-a dezvăluit un bărbat sfios, care își interpreta muzica cu spatele la public. Își dorea de fapt ca lumea să nu fie atentă la el, ci la versurile care dezvăluiau un mesaj dureros. Cei doi șiau dat seama imediat că trebuie să îi producă un album, pe care artistul l-a intitulat „Cold Fact”. În ciuda faptului că celebra revista de muzică Bilboard îi acordă patru stele albumului, americanii nu au cumpărat prea multe discuri, doar șase parese. În 1971 al doilea album, numit „Coming from reality”, a fost lansat și, precum primul, nu a avut deloc succes. Dezamăgit, Sixto decide să lase muzica deoparte și începe să lucreze într-una din uzinele Detroit-ului.

Sărac lipit în America, legendă în Africa de Sud

În același timp, cântecele lui Rodriguez deveneau imnurile tinerilor din Africa de Sud. Iar el habar n-avea de acest lucru. Norocul său a fost că o americancă a plecat în Cape Town, în , 71, cu o copie a albumului „Cold Fact”, pentru a-și vizita iubitul. De atunci, nu mult a durat până când discul a fost copiat în peste 500.000 de bucăți. Practic, Sixto trăia în State într-o casă dărăpănată, iar în Africa de Sud devenise o legendă, artistul preferat al oamenilor care se ridicaseră împotriva sistemului rasist impus de guvernele minorității albe. Din cauza mesajelor care reieșeau din versurile lui Rodriguez, albumul a fost interzis pe posturile de radio. Cu toate astea, interzicerea nu a făcut altceva decât să alimenteze dorința oamenilor de a asculta piesele și mai mult.

Mort sau viu?

Departe de a avea vreo sursă de informație despre idolul lor, cei mai mulți fani credeau că acesta a murit. Au existat multe zvonuri, însă nimeni nu știa, de fapt, nimic concret.

Revistele de muzică publicau anunțuri în care solicitau orice informație despre Sixto, iar gura lumii spunea că s-ar fi sinucis trăgându-și un glonț în cap pe scena unui bar. Astfel, în anii , 90, proprietarul unui magazin de discuri și unul dintre cei mai mari admiratori ai lui Rodriguez, Stephen „Sugar” Segerman, alături de jurnalistul Craig Bartholomew au pornit în căutarea misteriosului Sixto Rodriguez.

Marea goană după Sugar Man

Abia în 1997, la aproape 30 de ani de la lansarea primului său album, fiica sa, Eva, a făcut o descoperire uluitoare. Accesând un site dedicat tatălui ei, numit „The Great Rodriguez Hunt”, a dat peste articolul lui Stephen „Sugar” Segerman în care era prezentată o cutie de lapte, imprimată cu chipul lui Rodriguez, prin care se solicitau informații despre artist. Eva a postat un mesaj în care a scris: „Rodriguez este tatăl meu! Vorbesc foarte serios”. Eva a primit un telefon de la Segerman și a aflat de faima tatălui său, cum albumul său s-a vândut în milioane de copii și, spre surprinderea ei, cum toată lumea din Africa de Sud a presupus că a murit. Trei zile mai târziu, Segerman a fost trezit de soneria telefonului. Era Rodriguez însuși. Segerman i-a spus atunci despre „vânătoarea” pe care o începuse, cum muzica lui a schimbat viețile multora și l-a rugat să facă un concert în Africa de Sud.

Îndeplinirea visului

Nimeni nu și-a putut imagina că omul despre care s-a presupus că este mort de zeci de ani era, de fapt, în viață. În 1998, Rodriguez primește marea invitație: două concerte în Cape Town, Africa de Sud, în 6 și 7 martie. Nefiind încă convinse de faima tatălui lor, cele trei fiice ale lui Rodriguez au pornit în Africa de Sud pentru a-și arăta sprijinul. Au fost luate de la aeroport într-o limuzină care era înconjurată de paparazzi și de presă. Când a venit timpul ca Rodriguez să cânte, nici nu a apucat să ciupească corzile chitării că a fost întâmpinat de 5.000 de oameni care l-au aplaudat timp de 10 minute încontinuu. Biletele pentru ambele show-uri au fost epuizate în câteva minute, iar fanilor nu le-a venit să creadă că omul de a cărui muzică s-au îndrăgostit se afla chiar în fața ochilor lor.