Patriarhul Irineu al Serbiei i-a trimis Patriarhului Ecumenic Bartolomeu o scrisoare în care își arată nemulțumirea față de intenția de a acorda autocefalie grupărilor schismatice din Ucraina și Macedonia.
Scrisoarea a survenit după ce Bartolomeu a avut o întâlnire, la Fanar în Istanbul, cu Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe a Rusiei, unde patriarhul ecumenic i-a transmis interlocutorului său că a luat decizia de a acorda autocefalie bisericii ortodoxe din Ucraina, scrie cuvantul-ortodox.ro.
Kiril a propus de zbaterea autocefaliei într -o conferință științifică despre temeiurile unei asemenea decizii, dar, cum propunerea sa nu a avut trecere, delegația rusă a părăsit Fanarul imediat după întâlnirea celor doi, deși programul era mai lung. Mitropolitul Emanuel al Patriarhiei Ecumenice a precizat, apoi, că lui Kiril i s-a transmis că se dorește depășirea schismei și acordarea autocefaliei.
Patriarhului Serbiei i s-a alăturat cel a Ierusalimului care a arătat că Ucraina e teritoriul canonic al Bisericii Ruse, condusă pe plan local de Mitropolitul Onufrie, nu de la Istanbul.
Poroșenko a pus gaz pe foc
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, declarase, la sfârșitul lunii iulie, că influența Bisericii Ortodoxe subordonată Patriarhiei Moscovei, care numără milioane de credincioși în Ucraina, constituie o „amenințare directă la securitatea națională ” a țării sale. „Consider că este absolut necesar să tăiem toate tentaculele cu care țara agresoare operează în corpul statului nostru”, a spus Poroșenko, referindu-se la Rusia. Potrivit președintelui ucrainean, Biserica Ortodoxă ce ține de Patriarhia Moscovei „este separată de stat doar pe hârtie” și „susține în totalitate și necondiționat politica revanșardă și imperialistă a Kremlinului”.
Ucraina are doua biserici ortodoxe disidente față de Patriarhia Moscovei, între care cea subordonată Patriarhiei Kievului și o așa numită Biserică Ortodoxă Ucraineană. Ele nu sunt recunoscute de nicio altă biserică ortodoxă din lume, iar cea rămasă fidelă Bisericii Ortodoxe Ruse rămâne cea mai mare, după numărul de parohii. Însă, potrivit unui sondaj din 2015, 44 la sută dintr e ucraineni sunt adepți ai Patriarhiei Kievului și doar 21 la sută ai celei subordonate Moscovei.
Relațiile dintre cele bisericile ortodoxe din Ucraina au fost tensionate de criza ruso-ucraineană marcată de anexarea Crimeii de către Rusia în martie 2014 și de conflictul din estul separatist prorus al Ucrainei.