Din păcate pentru belgieni, Manneken Pis, simbolul Bruxellesului, nu a mai putut stinge flăcările exploziilor care au ucis oameni nevinovaţi la aeroportul Zaventem și la stația de metrou Maelbeek. Acum nu mai este vorba de un simplu fitil ca în legenda despre celebra statuie, ci de un butoi plin cu pulbere amestecată cu frustrări sociale şi fanatism religios.
Atentatele teroriste care au şocat Belgia, Europa şi lumea întreagă sunt considerate efectul întârziat al unor cauze sociale cu vechime de câteva decenii. Conform pressone.ro, istoricul Călin Morar-Vulcu, stabilit în Belgia, crede că problema a apărut în anii '80, odată cu începutul dezindustrializării, când foarte mulţi imigranți marocani şi-au pierdut locurile de muncă, iar Molenbeek a devenit un cartier în care sărăcia, şomajul şi lipsurile au creat încet, încet, adevăraţi monştri.
Testul telefonului este adus ca argument pentru a explica cum s-a făcut trecerea de la generaţiile de marocani mulţumiţi la cele rebele, croite împotriva sistemului. Astfel, din doi candidați care sună să ceară informații despre un post vacant, șanse mai mari are cel care nu are accent sau nume arab.
“Politici obtuze în condiții de dezindustrializare, segregare spațială și școlară, discriminare la angajare etc. Toate sunt cronicizate. Deci, nu există o cultură ireductibilă, omogenă, islamică, în miezul Europei. Ceea ce vedem acum e rezultatul unui complex de factori sociali în care religia are - dacă are - un rol minor”, crede Călin Vulcu-Morar.
Profesorul, setea de violenţă şi Coranul
La puţin timp după atacul terorist asupra redacției Charlie Hebdo, Alain Grignard, supranumit Profesorul şi membru important al brigăzii antitero de la Poliția Federală din Bruxelles, avertiza că autoritățile belgiene erau expuse unui mare pericol. Aproape 500 de belgieni erau înrolaţi sub steagul ISIS (Daesh), iar asta însemna 45 de militanți islamiști la fiecare milion de cetățeni ai Belgiei.
“Primul lucru pe care îl făceau când ajungeau în Siria era să pozeze pe Facebook cu un AK-47 în mână, în tricourile lor Armani, cu un aer foarte occidental. Sunt aici, sunt un războinic. E ca și cum ar fi fost personaje într-un joc video, dar desfășurat în viața reală: arme adevărate, oameni adevărați, sânge adevărat. Și un sentiment de putere așa cum nu l-au mai avut niciodată. Se întorc în Europa îmbătați de acea putere, injectați cu acea violență”, a spus îngrijorat, Grignard.
Cel care lucrează din 1985 în combaterea terorismului a schiţat şi un profil al noii specii de jihadiști pe care Occidentul trebuie să-i înfrunte: bandele din suburbii care aderă la o "super-bandă", adică la Statul Islamic.
“Tinerii musulmani din suburbiile unor orașe din Belgia, Franța și alte țări europene au fost radicali înainte de a fi religioși. Revolta lor în societate s-a manifestat până atunci prin infracțiuni minore. Mulți provin din bandele de stradă. Statul Islamic a adus cu sine un nou tip de Islam, care a legitimat această abordare radicală, și de care acești tineri sunt total și rapid absorbiți. Apoi se trezesc în Siria într-un joc video real. Mediul de acolo este foarte atrăgător. Întocmai ca în bandele din Europa, gradul de respect se măsoară în frica celor din jur.
Te supără cineva, îi tragi un glonte în cap. Statul Islamic legitimează crezul violent al străzii. Apoi, mai e și banda, cu loialitatea de grup pe care o creează. Mesajele din social media pe care luptătorii belgieni din Siria le trimit prietenilor de acasă sunt foarte îngrijorătoare, pentru că încurajează atentatele”, a explicat Profesorul.
Realitatea periculoasă şi ignorată din cartierul-oraş Molenbeek
Cartierul Molenbeek are aproape 100.000 de locuitori şi poate fi considerat un oraş. În al doilea cel mai sărac cartier din Bruxelles, 80% dintre oameni sunt de origine marocană, iar șomajul în rândul tinerilor cu vârste sub 25 de ani se ridică la aproape 42%.
“Molenbeek-ul este, deci, un teren foarte fertil pentru îndoctrinarea și recrutarea tinerilor care se confruntă zilnic cu probleme legate de sărăcie și șomaj. Lor le lipsește atât sentimentul de apartenență la comunitatea musulmană, cât și dorința/capacitatea de a se integra într-o societate belgiană cu care nu se identifică.
Felul în care Belgia a ajuns un focar al extremismului (după cum se vehiculează în presă) este foarte greu de înțeles și explicat. Cred, totuși, că un factor extrem de important este lipsa sau eșecul politicilor vizând integrarea imigranților, chiar dacă acest eșec nu este specific doar Belgiei.
Importanța politicilor de integrare a fost subestimată prea multă vreme. S-a crezut că integrarea va veni de la sine, având în vedere că primele valuri de imigranți, cei din anii '60, au venit în Belgia ca să lucreze (mai întâi în sectorul minier, mai apoi în industria metalurgică, chimie, construcții și transport).
Acum însă, copiii acestor imigranți de primă generație se regăsesc într-o situație economică complet diferită și într-o societate care nu face o prioritate din integrarea lor", a spus Andreia Ghimiș, specialistă în imigrare și politici de integrare la European Policy Center.
În Molenbeek, infracțiunile minore sunt deja rutină, iar traficul de droguri se desfăşoară în majoritatea cafenelelor magrebiene (n.r. - magrebián, -ă s.m.f., adj. Originar din Magreb ◊ „Anterior, conform unei legi socialiste din 1982, cu cât familia unui imigrant legal magrebianera mai numeroasă (soții, copii), cu atât creștea și alocația familială de stat, astfel încât o familie de imigranți musulmani nu mai avea nevoie să muncească, având asigurate absolut toate condițiile de trai.” R.l. 10 VI 83 p. 8 (din n.pr. Magreb + -ian; cf. fr. maghrébien; PR sec. XX).
Lipsa fondurilor a adâncit lipsa educației. Nevoia presantă de a construi mai multe școli și grădinițe a fost ignorată de administrația Molenbeek-ului, iar efectele se văd de abia acum.
Un român despre musulmani: “Sunt prea dificili.”
Ștefan, un român de 33 de ani care locuiește în Bruxelles din 1990, a explicat cum decurg relaţiile dintre alte comunităţi şi cea a musulmanilor.
“Aici, românii stau cu românii, polonezii cu polonezii și așa mai departe. Depinde și de nivelul de imigranți : prima generație nu prea se amestecă din cauza limbii.
A doua generație, ca mine, suntem mai amestecați. Dar nu prea avem mixitate cu musulmani, de exemplu, pentru că sunt prea dificili. Nu mănâncă porc când ieșim, nu alcool, nu prea fac glume. Rar ai să vezi cupluri de musulman cu non-musulman. Au multe restricții, așa că majoritatea stau între ei.
Integrarea e bazată pe un principiu pe care majoritatea imigranților nu-l înțeleg, adică democrația. Asta înseamnă că tot sistemul de integrare este pus la dispoziția tuturor. Dar fiecare trebuie să se ducă și să se integreze singur pe bazele acestui sistem.
Adică nu vine statul sau sistemul să te ia de mână să te integreze: tu trebuie să faci pașii. Iar cei care se plâng că nu sunt integrați habar nu au de sistemul ăsta. Sistemul presupune o grămadă de avantaje: cursuri de limba franceză sau flamandă, ajutoare familiale, cursuri profesionale, asistență pentru căutare de job, șomaj. Sistemul există și este foarte eficient când e folosit.
Sunt persoane care trăiesc în Belgia de 20 de ani, primesc șomaj, dar nu vorbesc franceză. Și atunci mi se pare normal ca un belgian să se simtă supărat de persoane care profită de sistem în acest fel. Și de aici încep problemele”, a spus Ștefan, care a confirma că în Molenbeek există trafic de droguri și arme generat de musulmanii care nu se integrează pe piața muncii.
Se ştie că poliția este prea blândă în astfel de cartiere, iar când sunt alegeri, comunitățile sunt "păcălite" cu pomeni electorale, cum se întâmplă de altfel şi în România.
“Concluzia la care am ajuns? Este responsabilitatea noastră să forțăm un pic amestecul cu această comunitate. Întâi să ne deschidem noi, și poate o să vedem efecte pozitive în viitor.
Eu am trăit asta când aveam 8-9 ani. O familie belgiană ne-a luat în vacanță cu ei, pe mine și pe fratele meu. Era, de fapt, familia unui coleg de la școală. Datorită lor am descoperit ce este, de fapt, cultura belgiană.
Așa am văzut ce mănâncă un belgian dimineața, cum se distrează în vacanță, care sunt mâncărurile tipice, expresii locale în franceză, și așa mai departe. Dar un alt coleg de clasă, musulman, nu a putut merge cu noi. Îmi aduc bine aminte de exemplul acesta, pentru că m-a șocat. Pentru că părinții nu erau siguri că nu o să mănânce porc.
Cred că prejudecata principală este aceeași pe care o trăim noi, românii, cu romii. Din cauza unui număr mic, dar vizibil, de cazuri problematice, suferă o grămadă”, a completat Ştefan.
Avertismentul despre Micul Maroc a fost desconsiderat
Jurnalista Hind Fraihi, de origine marocană, a vrut să afle de ce Molenbeek devenea atrăgător pentru predicatorii extremiști, aşa că a locuit acolo şi a descris atmosfera din "Micul Maroc".
în urmă cu 11 ani, ea descoperea “o societate distinctă în cadrul altei societăți, o enclavă care avea foarte puține lucruri în comun cu cultura occidentală și unde puțină lume știa să răspundă la o întrebare simplă: cine e prim-ministrul Belgiei?".
În cele trei luni petrecute în Molenbeek, Hind Fraihi a avertizat asupra respectului de care se bucură predicatorii urii printre tinerii marocani. La acea vreme, jurnalista a fost acuzată de islamofobie și rasism.
“Ne lovim mereu de zidul lui political correctness. În Belgia, ca în Franța, nu putem numi lucrurile negative atunci când temele luate în discuție țin de Islam, integrare, musulmani și emigrare. Cred că autoritățile n-au vrut să creadă ce se întâmpla acolo, n-au vrut să înțeleagă. Și au continuat să ignore problema.
Dar acești tineri sunt încă acolo, ca niște fantome care colindă străzile. Acești ani în care ei au fost ignorați au fost folosiți de Daesh. Pentru că oamenii care îi recrutează știu cum să-i privească pe acești tineri, știu să-i asculte și apoi să-i înregimenteze”, a fost reacţia acesteia după atentatele de la 22 martie.