Investigatorii saudiţi şi americani sunt aproape siguri că atacul asupra instalațiilor petroliere saudite a fost lansat de la o bază din Iran.
Potrivit unei surse extrem de sigure, atacul a implicat rachete de croazieră - alături de drone - la joasă înălţime, iar traiectoria lor provenea din nordul complexului saudit de la Abqaiq, care a fost lovit de mai mult de o duzină de rachete în primele ore ale zilei de sâmbătă.
Sursa, adaugă CNN, exclude posibilitatea că rachetele ar proveni dintr-o zonă meridională şi, mai presus de toate, de la un stat atât de îndepărtat ca Yemenul.
Sursele de încredere care a vorbit cu oficialii guvernului saudit a declarat pentru CNN că, pe baza imaginilor cu epava care a căzut în deșert, cel puţin unele rămăşiţe utilizate provin de la "Quds 1", care aparţin rebelilor Houthi. Aceştia chiar s-au lăudat la o expoziție de arme, din iulie, cu rachetele sub sloganul „Perioada următoare este a surprizelor”.
Reamintim că la scurt timp după atac, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a acuzat Iranul, declarând sâmbătă că „Iranul a lansat un atac fără precedent asupra aprovizionării cu energie din lume”.
Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe iranian, Abbas Mousavi, a răspuns imediat: „asemenea acuzații oarbe și comentarii necorespunzătoare într-un context diplomatic sunt de neînțeles și fără sens”.