O crimă care a avut loc în 1999 a șocat întreaga opinie din Belgia. La vremea respectivă o adolescentă cu origini românești, în vârstă de 17 ani, a fost ucisă în mod brutal pe o stradă din Anvers, „orașul diamantelor”.
Crimă înfiorătoare, soluționată după 25 de ani
La mai bine de două decenii distanță de oribila crimă, principalul suspect a fost arestat după o analiză ADN. În noaptea de 16 mai 1999, cadavrul adolescentei a fost descoperit pe o stradă din zona Dries, Anvers. Fata a fost ucisă în mod brutal cu 20 de tăieturi și plăgi înjunghiate.
Cu puțin timp înainte de a fi ucisă, tânăra de 17 ani a fost văzută în prezența unui bărbat într-o cafenea din apropierea locului în care a fost găsită fără suflare. Timp de 25 de ani suspectul principal s-a făcut nevăzut, a reușit să fugă din Belgia cu un act de identitate fals. Procurorii au bătut pasul pe loc, iar ancheta s-a transformat în ceea polițiștii numesc „caz rece”.
Ancheta a bătut pasul pe loc mai bine de două decenii
Înfiorătoarea crimă a reintrat în atenția anchetatorilor de la Poliția Judiciară Federal din Anvers (FGP) și a Parchetului din același oraș. Procurorii au cerut o analiză ADN a mănușii identificate la fața locului. În acest fel a fost identificat suspectu principal, același bărbat în prezența căruia adolescenta de 17 ani a fost văzută în ultima zi de viață.
Este vorba de un albanez, Arturo Vrenoz, care s-a adăpostit în Italia în tot acest timp. Un tribunal din Anvers a emis pe numele suspectului principal un mandat de arestare european. Albanezul a fost prins pe 21 august 2023 în capitala Italiei, Roama. Odată finalizate procedurile de extrădare, Arturo Vrenoz a fost predat autorităților din Anvers pe 5 aprilie 2024.
Albanezul a fost arestat pentru crimă
Polițiștii au prelevat probe ADN de la suspect pentru a compara probele găsite la locul crimei, iar rezultatele au confirmat bănuielile procurorilor. Familia tinerei a fost anunțată că suspectul principal a fost într-un final deservit legii, potrivit Antena 3.