Studiu. Oamenii de știință au spus că peste 47.000 de oameni au murit în Europa în 2023 din cauza temperaturilor ridicate. Ei consideră că oamenii încep să aibă o toleranță mai mare în fața căldurii.Grupul internaţional de cercetători, care a folosit date Eurostat, a ajuns şi la concluzia că societatea pare să se adapteze la caniculă. Cercetătorii au pornit de la analiza datelor a 96 de milioane de decese pentru a estima mortalitatea legată de căldură în 2023 pentru 823 de regiuni şi 35 de ţări europene.
Un nou studiu
În 2023, în Europa au fost 47.690 de decese de la căldură. Aceasta este a doua cea mai ridicată mortalitate de la începutul desfăşurării unor astfel de estimări în 2015. Cea mai mare mortalitate a fost estimată pentru anul 2022.
Cercetătorii au constatat că ţările cu cel mai mare nivel al mortalităţii legate de căldură sunt în sudul Europei - Grecia (393 de decese la 1 milion de locuitori), Bulgaria (229), Italia (209) şi Spania (175) ocupă primele patru locuri în această estimare. Această rată în Germania a fost estimată la 76 de decese la 1 milion de locuitori în 2023.
Oamenii suportă mai ușor căldura
Elisa Gallo, coordonatoarea echipei din Barcelona, a declarat că oamenii nu mai sunt la fel de vulnerabili la căldură ca anii trecuți.„Rezultatele noastre arată că există procese societale de adaptare la temperaturile ridicate în acest secol, care au redus semnificativ vulnerabilitatea la căldură şi povara mortalităţii din verile recente, în special în rândul celor vârstnici”, a declarat Elisa Gallo, coordonatoarea echipei din Barcelona.
Care este temperatura optimă
Temperatura de mortalitate minimă - temperatura optimă la care se manifestă cel mai mic risc de mortalitate - a crescut gradual în medie pe întreg continentul începând cu anul 2000, de la 15 grade Celsius în perioada 2000 - 2004, la 17,7 grade Celsius în perioada 2015 - 2019.
Gallo a spus că noul studiu arată că oamenii sunt mai puțini vulnerabili decât cei de la începutul secolului, chiar dacă sunt temperaturi record.